cautam piese (noi) bune pentru alergat… exact cum zice in reclama la ciocolata ROM – cu zvâc – si uite peste ce am dat.

Dupa cum (cel mai probabil) nu stiti, luni mai toata ziua am fost plecat, cu Mara, la Cluuuj. Decizia am luat-o destul de „din scurt” dar ne cam saturasem de vesnicul subiect „oare cu ce Doamne Iarta-ma traieste fata asta”? S-a dovedit (spre bucuria tuturor) ca Mariuca sta chiar foarte bine cu sanatatea. Analizele au fost nu bune ci perfecte.

Intre cele cateva vizite la Pediatrie 3, m-am aventurat, intr-un Cluj destul de aglomerat, pana la Iulius pentru o sedinta de spa: Mac, inghetata si H&M. Doar mititica si cu mine. Am urcat in parcarea deasupra mall-ului unde batalia pentru un loc de parcare era neasteptat de dura: sfarsitul de saptamana tocmai trecuse, era abia luni, nici macar amiaza. Problema tuturor (si a mea, recunosc) este ca daca am putea am parca masina in lift ar fi aproape bine. Pe aleea cea mai aproape de intrare, o masina frantuzeasca blocheaza ambele sensuri. Greu de explicat cum a reusit sa blocheze ambele sensuri, dar a reusit. Stau cuminte pret de cateva minute, doar doar varianta feminina (cu numere de Maramures) a lui Felipe Massa se va introduce cumva cumva, cu fata sau spatele in locul liber, ravnit de tot mai multi. Timpul ma presa iar cu coada ochiului zaresc, putin mai departe un loc bunicel. Imi indrept coreanca inspre acolo, parchez relax, imi iau Maruntzica jos din masina, cu grija si pornim de manutza spre intrarea in mall, lasand pe aleea blocata un sofer de limuzina germana, mult mai nerabdator decat mine. Nu dureaza mult si nervosu’ incepe sa claxoneze, incurajand absolut finutz femeia de la volan, cu un accent de Manashtur:  „auzi tu pi**doo, tu nu vrei sa te mishti azi?”.

De langa proaspat injurata soferita se ridica curentat la trei saizeci un barbat, sotul catastrofei, si se duce direct la geamul deschis a celui care-i injurase atat de crunt nevasta: „tu ce vrei ma P**A goala… vrei sa-ti F*T tatzi dumnezaaiii…? Tu nu vezi, esti orb? Locu’ asta de parcare l-am luat noi… misca-te de aici pana nu-ti f*t una si parcheaza in alta parte!” Bine, corect ar fi fost sa precizeze si timpul de cand nevasta lui incerca sa parcheze, adica de vreo zece minute bune. Omul din masina ii explica lui Bute ca si-ar cauta cu placere daca monumentul de nevasta’sa s-ar da cumva la o parte sa poata trece. Nu de alta, dar in spatele lui deja astepta o masina, si era la mijloc intre prostie si ignoranta.

Fiindca nu-si arata intentia de a cobori pentru traditionalul schimb de pumni (si flegme), absolut de bun simt in astfel de situatii, nu se ajunge la nicio concluzie. Sotul ramane descumpanit uitandu-se cand la soferul care injura mai mult sau mai putin vocal, cand la nevasta-sa (care, intre timp, demarase procedura de parcare cu spatele, miscand traumatizata ca la un examen auto masina cam cu cativa centimetri). Era clar deja dualismul intre postura de sot si obligatiile care decurg de aici, fata de sotia lui scumpa si draga careia ii jurase sa-i fie alaturi si la bine, si la rau (deci si in parcare la Iulius), si impulsul firesc de a o lovi puternic cu capul de volan.

In cele din urma, ratiunea invinge. Omul deschide portiera si incepe literalmente sa urle: „Ieşi afară proasta dracului! Afară, da acuma ni! Futu-l ȋn gură şi pe ăla care ţ-o dat carnetu’ ! Io mă sfădesc cu tătă lumea pentru tine, tu proastăăă!??!! Şi tu nu eşti in stare sa parchezi o maşina? Mai pupi tu p**a… pe maşina asta nu mai pui tu mâna câte zile ai…!!!“. Tipa coboara ghiocel iar taurul ii ia locul. Baga furios in mansalier si trosneste masina de un cos de gunoi din beton.

Toti au inceput sa rada! Inclusiv nevasta-sa. Inclusiv Mara.

Diferenta intre ele doua e ca fiica-mea nu a plans mai tarziu, acasa.

Parintii tai stiu ca venim dupa ei? Ai vorbit cu ei? Da, sigur. L-am spus. Coboara imediat.

La CD-ul japonez al coreencei a inceput o melodie care, fara sa o vad decat cu coada ochiului, a miscat-o pe madam.

Cine canta melodia asta, Paul?

Stefan Iordache. Mai mult o recita…

Stefan Iordache…. Paul, tu stii…, cu ani in urma, am fost vecini, usa in usa cu acest Stefan Iordache? Ma rog… cand stateam la curte, eram poarta in poarta cu acest domn, Iordache.  Primul meu gand, recunosc, a fost ca iar madam „loveste” puternic in ele… apoi a continuat… era un om dificil, plin de el… daaa… si trageau niste petreceri…off. Bine, pe mine si pe Puiu nu ne deranja, buninteles.

Mare actor, zic eu in compensare oarecum la caracterizarea pe care tocmai o auzisem si care nu era tocmai in concordanta cu imaginea mea despre Stefan Iordache, ca un gest reparator, oarecum. Dar pana la urma, eu l-am vazut in cateva filme, interviuri si acum, de cateva zile ii am vocea cu mine in coreanca.

Stii, era casatorit cu nepoata lui Tonitza. Nepoata pictorului. Mihaela parca o chema, dar nu mai retin exact. Nu era o femeie frumoasa, nu… nu era o femeie frumoasa. Partea asta cu nu era o femeie frumoasa a repetat-o de vreo trei ori, apasat incat mi-a dat impresia ca e putin rautacioasa. Si ea era cam cu nasul pe sus, nu neaparat cu noi, pentru ca nici noi nu eram fiescine. Puiu era la minister pe vremea aia, iar eu la televiziune. Bine, si Stefan Iordache o trata ca atare… Ea a si zis o data, pare-mi-se, o data la un interviu cum ca asa sunt oltencele, si… in sfarsit. Cert este ca erau putin ciudati amandoi. Bine, el actor mare, ea era tot ceva pe la teatru. Nu mai stiu exact cu ce anume se ocupa, dar era tot in breasla.

Da? N-am stiut. Si ziceti ca era nepoata lui Tonitza?

Da, era nepoata pictorului. Era pare-mi-se ca din Craiova, sau mama ei era din Craiova. Olteni, orisicat. Nu mai stiu exact, daca ea sau altcineva a mostenit averea, picturile lui Tonitza, ma intelegi… Nu de mult timp am urmarit, s-au scos la licitatie cateva tablouri, scumpe… zau. Ei, ea era din Craiova iar Stefan Iordache din Cluj.

Din Cluj? Nu cred. Eu stiam ca e tot din sud, de undeva. Nu stiu… In timp ce madam imi repeta ca e din Cluj suta la suta, ba mai mult, a venit in completare cu amanuntul ca era fiu de croitor, eu imi foloseam Bold-ul si am cautat rapid pe net informatii despre locul nasterii… Calafat. Ei, mi-am zis, tineam eu bine minte. Dumneaei nu i-am zis nimic, de frica ca nu o sa imi mai povesteasca.

A murit saracu, nu de mult, intai el, apoi ea. S-au iubit mult. Au fost impreuna mult timp… mda… sunt sigur ca acum se gandeste la domnul Popescu. Da, a murit de ciroza. Avea ficatul praf… iti spusesem eu, faceau domnule niste petreceri cu lautari cum nu s-a mai pomenit.

A trebuit sa intervim, pentru ca asta o stiam sigur, Stefan Iordache a murit de leucemie, intr-o clinica din Viena, pe la inceputul toamnei, dupa ziua mea, in 2008. Eram in spital si parca aud si acum stirea de la televizor. Regretatul actor Stefan Iordache s-a stins ieri… … dupa o lupta cu o boala care nu iarta. Sigur a murit de leucemie… Da? Nu stiu de ce tineam minte ca a murit de ciroza. Doctorul Angelescu, de la Floreasca ne-a zis ca are ciroza. Ei… stiai ca la inmormantarea lui, pe coroana, sotia a scris, „te rog, asteapta-ma”? Nu, n-am stiut. Nu mai pot zice nimic. Chiar…. Da, si ea s-a dus saraca imediat dupa el, nu stiu daca a durat un an…

Uite-i ca vin, acum coboara…. La Multi Ani!

Nu va suparati, imi spuneti si mie cat aveti ora?

Nu ma supar dar nu am ceas… nu stiu cat e ora…

Si d-voastra asteptati trenul?

Care tren?

Trenul de zece fara ceva…

Nu stiu despre ce tren vorbiti stimate domn, si apoi nu pricep de unde atata indrazneala, sa ma intrebati pe mine toate astea… mi se pare complet deplasat…

Se prea poate. Imi pare rau daca v-am provocat vreo neplacere, fie ea catusi de mica. Vroiam sa stiu doar cat e ora… daca sa mai astept sau nu… sincer, urasc sa astept! D-voastra nu?

Nu e treaba dumitale ce urasc si ce iubesc eu. Va rog sa-mi dati pace si sa nu ma tot bazaiti cu intrebarile astea… si daca tot ati adus vorba… eu zic sa nu mai asteptati! Trenul d-voastra a trecut de ceva vreme. Eu m-am dat jos din el. Acum astept altul.

Am inteles… ei… acu daca tot l-am pierdut si pe asta… mai zabovesc o leaca aici, pe banca. Tot nu mai am pentru ce a ma grabi…

Dis de dimineata, in comprimatul si incordatul drum spre munca, am fost orbit de o raza de soare. Pret de cateva secunde nu am mai vazut nimic. Absolut nimic… nici in dreapta, nici macar in stanga. Mi-am protejat, instinctiv, privirea cu palma stanga si mi-am strans privirea. Aproape am inchis ochii. Un soare de septembrie puternic, care nu vrea nicicum sa paleasca, sa dispara.

Cu greutate am inaintat in trafic si m-am lovit de primele injuraturi de dimineata. Ale mele si ale celorlalti. M-am strecurat, vorbind la telefon, printre masini si soferi, inspre bariera. M-am grabit degeaba. Orbit… oprit la bariera.

Noroc cu Razvan. Datorita lui balsan.ro este LIVE . Sper sa-i pot multumi si prin continutul de calitate al blogului.

De cele mai multe ori, irationalul este echivalentul nebuniei. In matematica, numerele irationale sunt, parca, mai interesante decat cele rationale. Sa-l luam in discutie pe “pi”, sau pe “e”, sau radacina patrata a lui 2… Un domn destept si celebru ajungea la concluzia ca, cu siguranta, schimbarea lumii nu poate veni decat de la oamenii irationali, pentru ca ei incearca sa adapteze lumea inconjuratoare la ei insisi, pe cand cei rationali incearca sa se adapteze lumii inconjuratoare.

De multe ori, “irationalii” au o putere si o frumusete aparte.  Faptele lor. Urmarile acestora…

E doar cald. Poate de aici si “non-sensurile” de mai sus.

Am plecat destul de tarziu, in dimineata asta, de acasa. Si, desi nu este o legatura neaparat logica intre ele – am gonit-o prin intersectii si strazi… inspre centura ocolitoare.

Pe Marasesti, in fata mea, un Logan rosu s-a oprit brust, inexplicabil. Eu, bineinteles, am inceput mixul de semne si strigate de disperare, doar doar baiatul din fata mea se va evapora, cumva. Chiar nu isi da seama ca o sa intarzii la munca??? Injurandu-ma, cred, omul a “disparut” lasandu-ma pe mine, fata in fata, cu bestia. Un mic catel, mic rau de tot. Pierdut printre roti, derutat. Putin mai derutat ca mine, nestiind nici eu, la randul meu, ce si cum sa fac. Primul gand a fost “sa-l iau intre roti”, dar mi-am dat seama ca o sa-l schilodesc partial (sau total). Asa ca, “am pus pe avarii”, m-am dat jos din masina si l-am cautat, pe sub. Era cu un piciorus sub o roata. Am incercat sa-l scot… fara succes.

Iar la volan…, si cu grija am dat putin in spate. Iar avarii…, iar claxoane…. si nervi in spatele spatelui meu, dar am scos “viitoarea bestie” de sub roata. L-am pus pe iarba, langa sosea. Era speriat. Scheleluia timid.

M-am plecat rapid. Nu suficient de rapid incat sa nu observ ca domnul si doamna din Panda, prima masina in spatele coreencei mele, nu injurau si nu claxonau. Au asteptat linistiti sa finalizez operatiunea de salvare, Chiar mi-au zambit, apreciind parca gestul meu (poate si rabdarea).

Mi-a fost rusine ca am “blagoslovit” Logan-ul.

Accent-ul e pe Panda!

Incredibil de cald a fost si astazi. Nici cacatu’ ala de aer conditionat nu mai face fata. Bine, cand ii dau drumu, se pune cacastoarea aia de “pejou” in cap. Mai bine luau astia la firma 007, in loc de 107…

Plus accidentu… doua ore am stat in caldura… abia astept sa ajung la firma, sa las banii si sa o intind la o bere…

….

Pai… tu cam ce crezi ca vreau la ora asta? o bere, normal.  Dar atentie la neatentie, fata tatii, sa fie rece. Ca altfel ne certam urat de tot. Rece ca mortu’… ca mor de sete.

Mi-am luat sticla aburinda si m-am pus mai in dreptul geamului. Parca e putin curent. Din prima, am topit sticla, facandu-i fetei de la bar un semn discret, inca de cand mai era ceva pe fund. Asa mai merge, parca e alta viata. Daca era si un televizor prin birtu asta infect, tot era ceva. Vedeam o stire… ceva. Aratau astia, poate, la stirile de la ora cinci cati au murit azi la Cristian. Auzeam ca sase bucati. Sase.

Uite-l frateee si pe asta! Ce faci dinamovistule? Esti in timpul serviciului? Care s-a pisat pe cascheta ta, cap de bour?

Du-te dracului fraiere… toata ziua am dirijat circulatia in fututa aia de intersectie, la Drambar… De cand au oprit astia circulatia pe pasarela, ne tin pe noi in mijlocul naturii de dimineata pana ne trazneste Dumnezo de cald…

Da, auzi, i-ai vazut pe programul doi pe martalogii aia de la Phoenix?

Da! I-am vazut… (unde naiba sa-i vad, televizor din parti, asta nu vede??? mare bou…) Da mah, i-am vazut!

Unde aia a ma’tii i-ai vazut? Ca nu este televizor aici!?!

Bah, tu esti prost rau de tot. Se vede ca te-ai facut militian comunal. Pe TVR2, acolo i-am vazut. Pe aia de la Pasarea Phoenix zici, nu?

Da mah, pe TVR2! De unde stii?? Inseamna ca i-ai vazut!…

Si a inceput sa turuie… Nici macar eu nu mai suportam atata prostie. Am golit si a doua sticla de Timisoreana in burdihan, m-am urcat in masina si am plecat. L-am salutat pe prost si m-am tirat. Incepe meciu…joaca Dinamo.