Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer – zic,
Mi se arunca de sus.
Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.
- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!
Marin Sorescu
(ultima poezie)
Unde ramasesem? La Craciun. Da, ma deprima. Cred ca mi se trage din copilarie. Il asteptam pe Gerila, cu tot felul, si de fiecare data venea cu lucruri taiate de pe lista. Imi frecam obrajii de fâşurile parintilor ingramaditi la cozi, incercand sa evit coatele si fundurile agitate. Imi amintesc cu minteam ca sunt proaspat operat de apendicita, orice pentru punga de portocale. Orice pentru ciocolata cu ursuletz.
Apoi, acasa, bradul (numai tata stia cum a reusit sa-l faca rost) cu ramuri rare si bomboane pazite mai bine ca o unitate militara. Vata multa pe post de beteala si globuri triste. Incercam sa fiu bucuros si fericit in zilele alea, dar nu tot timpul imi iesea.
Si asteptam… asteptam… si dintr-o data primeam vestea ca sub copac au aparut pungi si pachete. Portocalele cumparate in imbranceala si ciocolata topita de cat de stransa a fost sa nu scape. In plus, o jucarie, de care nu stiam nimic. Si aceleasi intrebari… Paul, iti place ce ti-a adus Mosu’?? Dadeam din cap ca da. Normal, nu era suficient, trebuia sa confirm verbal, ca da! Altfel intrebarea cu placutul si Mosul se repeta obsesiv. Din partea mamei. Tata zicea semi-ferm… mai lasa-l in pace. Normal ca ii place. Doar sunt cadourile pe care si le-a dorit.
Ma cufundam in jocuri imaginare cu masini occidentale, „cauboi” si „indieni” (care calare, care pe jos) si tot ce mai auzeam in jur, in rastimpuri, erau rasete de adulti, prinsi si ei de febra Sarbatorilor.
Si normal, „O ce veste minunata!”. Da, si asta. Se auzea pe scara blocului. Invatat fiind ca atunci cand avem musafiri trebuie sa ma ascund definitiv in camera mea (ma rog, in cealalta camera, sau oricum in cu totul alta parte decat adultii) si atunci cand veneau colindatorii „tatalui” (colegi de munca) paraseam repede locul faptei. Eram rugat sa vin, sa ascult colinda, iar imediat dupa eram invitat sa-mi urmez gandul dintai. Eram cel mai fericit: singur langa brad, stapan absolut peste toate bomboanele de pom. Incepeam sa le desfac sfios la un capat, si le mancam doar pe cele cu glazura de ciocolata. Pe celelalte, multe, din zahar, le lasam pentru a doua zi. Tresaream la orice miscare, mestecam putin si inghiteam repede. Imi stergeam murdaria dulciurilor cu bluza si cautam repede un pahar de apa. De la robinet. Doar e Craciunul!
Trecea asa de repede, si parca dintr-o data, coboram cu bradul la containar, plin de hartii goale de bomboane si vata pe crengi. De aici si pana la transformarea lor in sabii, nu mai era decat un pas. Si cateva lovituri de brisca.
Cezare,
Sper ca nu mai esti suparat. De fapt, stiu sigur ca nu mai esti. Ieri au fost doi ani de cand te-ai linistit si ai lasat durerea la o parte. Am auzit ca esti bine, ca bati ingerii la table si ei, saracii imaculati cum sunt, nu se pot supara, ca le cresc cornitze si cozi. Precum baietilor rai din Insula Placerilor.
Eu? Nu ma astepta prea curand, batrane. Imi place tot mai mult aici. Hai, nu rade! Ti-am copt-o… ei… am avut bulan, stii bine! Da, eu sunt bine si… si antreneaza-te! Da, antreneaza-te ca la batranete, cand ne vom revedea, o sa iti dau marti dupa marti, o sa-ti iau partida dupa partida. Stii ca sunt norocos.
Bunule Cezar, ma gandesc la tine, din cand in cand. Si da mah… am vorbit serios! Nu ma astepta prea curand.
Al tau prieten,
Paul.
Daca faci greseala sa postezi pe Facebook ceva de genul “Dumnezeu sa o ierte…“ (cazul fetei de la Albalact decedata intr-un accident de circulatie) trebuie sa te astepti la raspunsul like, 17 people like this.
Cum draku sa dai like la mesajul D-zeu sa o ierte… cred ca Mark Zuckerberg ar trebui sa gandeasca mesaje personalizate, de genul, Sa o Ierte D-zeu! sau Doamne Fereste! sau Bine ca N-am Fost Eu!
“Cel mai mare constructor auto din Rusia, AvtoVAZ, a prezentat la Salonul Auto de la Moscova o versiune usor modificata a lui Dacia Logan MCV, sub numele de Lada R90. …
Lada R90 va fi produsa la uzina din Togliatti pe aceeasi platforma pe care este construit si modelul romanesc, rusii de la AvtoVAZ dorind astfel sa reduca costurile si sa evite folosirea numelui Dacia, ramas intiparit in mintea clientilor rusi ca o masina comunista si cu probleme de fiabilitate...”
Bine macar ca Lada nu are nimic in comun cu problemele Daciei…
Citeam mai adineauri despre problemele care pasc “Cizma Europei” si mi-am amintit stirile care curgeau fluviu despre Bunga-Bunga si al sau parinte Silvio Berlusconi.
Toata lumea se amuza, cu ceva timp in urma, despre cat e de “tare” magnatu’, despre ce gesturi mai facea pe la intalniriile oficiale. Sunt sigur ca si italienii se amuzau teribil, ce prim-ministru belea au… Acum se imprumuta ca disperatii sa plateasca prostia, curvele si pestii.
Parca mai stiu eu o natie blestemata cu conducatori, care mai de care mai priceputi. Oameni de toata lauda care deseneaza autostrazi pe harta, care se mira cand subordonatii lor iau mita, care “nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase”.
Ador situatia in care romanii se roaga de unguri (Loţi & Chely), unii sa poata incepe dezgroparea aurului, altii sa-l lase ingropat in plata domnului.
Din pacate, proportia intre cei care arunca pietre in apa si cei care incearca sa le scoata nu mai este demult de 1:10…. cred ca deja balanta inclina in favoarea primilor.
La munca, ortodocsilor!!!! (4:28)
Ajungand, de dimineata, din dusmania de afara la caldura biroului, cineva a pomenit de sarbatoarea de azi: Sfantul Andrei. Cu viteza vitezelor, mintea mi-a fugit pe strada 21 Decembrie, in Cluj, acolo unde l-am cunoscut pe dumnealui, sfantul meu Andrei. M-au lovit amintirile, iarasi. M-am uitat peste poze si mi-am zis ca fara dubii, sunt un om norocos. Cineva de acolo de sus mi-a dat like. 100%.
Acum doua zile am participat la un mic eveniment unde mi s-a dat ocazia sa premiez un medic oncolog din Alba Iulia, cel mai bun de la noi: Razvan Curca. Am fost vizibil emotionat, prea emotionat cred. Am retrait in cele cateva zeci de secunde multe zile… multe fetze, multe…
Cu tine
Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.
Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.
Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.
Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar – dispar.
Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.
Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.
(Adrian Paunescu)
Peste exact cinci minute, la Silver Church isi vor lansa albumul de debut.
Stau in camera de hotel, la zece minute de mers pe jos de club. Cu toate astea, nu am dispozitia necesara sa ies in metropola. O sa-mi iau echipamentul de innot, pe care oricum l-am carat degeaba, si o sa ma scufund in vise.
Te spun, ca mirosi a parfum…. daca te apleci, te risti!
Imi placea Mircea Badea… asta cu multe zeci de luni in urma. Il urmaream prin 2008 (in afara televizorului nu prea aveam alta sursa de pierdut timpul) si tot mai putin in 2009. M-a pierdut pe traseu, fiind parca prea agresiv in limbaj, chiar si pentru mine. Toti sunt de cacat, toate sunt grase (vezi Beyoncé si Rihanna – cu astea chiar te-apuca rasu’) si asa mai departe. M-a pierdut definitiv intr-o dupa-masa, si culmea, nu la TV ci la radio, la emisiunea lui de la RadioZu… tin minte foarte clar, veneam de la munca intr-un VW de drive-test cand, intra in aer Cezar, direct din rezerva lui sterila din Timisoara, de unde incerca saracu’ sa grefeze…. A intrat in direct si dl. Badea, arogant ca de obicei… ia zi tinere, zi asa… mda… bine, traiasca! Cezar incercand doar sa-i spuna ca e greu prin spitale (era tema emisiunii respective, sau ceva), ca el stie, ca a trait momente grele, ca nu toti doctorii sunt tampiti, etc. Mi-am dat seama ca intre ei nu se stabilise nicio legatura, asa cum probabil ar fi normal intre un realizator de emisiune si prostii care suna… sau poate sunt eu prea pretentios. Nu se crease nicio legatura pentru ca realizatorul era prea deranjat de cei care-l suna.
in fine….
astazi citesc pe hotnews.ro despre razboiul Badea – Moraru (bine, si nasu’ alt exemplar) iar dintr-una intr-alta ajung sa vad, pe site-ul primului, un post….”…e momentul pentru pariul cu cancerul faza pe citostatice. Cine minte sa i se intample…” Acum clar ca eu sunt sensibil (prea) la acest subiect, dar cum Dumnezeu sa doresti cuiva sa se imbolnaveasca de cancer, doar asa ca sa ai tu (sau nu) dreptate…. Cati ani au baietii astia? Iar noi le urmarim emisiunile TV, inca? Mai deschidem radiourile si stam atenti la ce ne spun? Le citim posturile?
Noi suntem prostii! Am ajuns sa ne uram intre noi mai rau ca animalele… sa-i doresti raul cel mai rau aproapelui tau doar pentru ca nu e de aceeasi parere cu tine… Suna cam ortodoxa ultima fraza dar chiar suntem in ultimul stadiu… Din pacate, pentru cei doi amintiti mai sus, sunt 100% convins ca nici chimioterapia nu ii mai poate salva.
