M-am hotarat, pentru a nu face un ghiveci din tot blogul asta, sa fac o pagina separata in onoarea LAL…

19.03.2008 …

M-am trezit in salonul 12.

Cand am intrat, am vazut un cap chel… chel rau de tot.

S-a intors putin in lateral, avea un semnul intrebarii pe cap, urma a catorva operatii…

Apoi, intors complet, se uita “conci” rau de tot, cu un ochi la faina si unul la slanina.

Florinel.

Sunt ametit. Parca e un vis.

Apare doctorul si doctoritza. Dl. dr. Andrei Cucuianu si d-na. dr. Delia Dima.

“…domnule Balsan, suferiti de o boala de sange, Leucemie Acuta Limfoblastica…” deja m-am pierdut pe traseu… oare cu mine vorbeste?

“… sanse 50-50 sa treceti de chimioterapie, pe care o incepem astazi”… e clar, cu mine vorbeste

“… aveti BIII Rh negativ, ceea ce se inseamna ca trebuie sa vorbiti cu familia d-voastra sa va caute donatori, e o grupa cu probleme ” numai vesti bune

si cand o sa-mi pot relua viata sociala, domnule doctor? “in cateva luni, septembrie…” d-na dr. facea semn cu degetul mare in sus, repetat…

“dar haideti sa incepem cu inceputul….” ok, haideti sa haidem.

———————————————-

01.04.2008 - m-am tuns de dimineata in stilul salonului de coafura Oncologic din Cluj, adica chel cu freza si breton. Nici nu sunt chiar asa de respingator . Ideea era ca transpiram noaptea din cauza parului, si apoi te simti si aiurea cand toata lumea in jurul tau e bec, numai tu sa le razi in nas cu parul tau de negru…

———————————————-

01.04.2008 - ma simt foarte bine, toate sunt bune. De joi o sa intru iar la citostatice. Am o pofta de munca ceva de groaza. Imi vine sa-mi sun toti colegii, sa-i intreb de una de alta… sa ma implic cat mai mult.

———————————————

02.04.2008 dr. Cucuianu mi-a zis ca merg bine, ca e totul super ok, doar sa am rabdare. Musai. Cu rabdarea e musai. In curand o sa am si varianta electronica a tratamentului pe care trebuie sa-l urmez, cu sute de miligrame de substante care imi vor trebui administrate…

———————————————

03.04.2008 - tocmai a fost dr. Cucuianu in vizita de pranz… si am primit vesti bune, adica analizele imi sunt foarte bune, si tabloul sangvin si mai ales au scazut blastii, de la 80% cand m-am internat, la 1%. Informatia asta nu am avaut-o pana acum… ca am avut asa multi blasti.

Stiam doar de 16% afectata maduva osoasa periferica, dar de blasiti nu stiam nimic. Blastii sunt “the bad guys” … cei care trebuie eliminati. Cei cu care joc eu Counter Strike de cate ori am ocazia. Astazi e a 15-a zi, am inceput iar cu citostatice, doar doua, al treilea nefiind inca pe stoc  (a trebuit facuta comanda noua, ca la noi la masini), si cel mai probabil este ca sambata o sa il primesc.

Nu mai am ganglioni de nici o culoare, splina e normala acum, ficat e doar putin marit, dar se simte ca a facut progrese majore, iar tot astazi m-am urcat pe cantar, am 101 kg, ultima oara am avut in Alba 123. Ma si simt mult mai bine.

———————————————

04.04.2008 - la vizita de dimineata mi s-au coonfirmat analizele foarte bune, stau bine cu trombocitele – ceea ce pentru mine inseamna ca imi pot taia unghiile, barbierii, chestii de rutina…:) In plus, domnul dr. Cucuianu a avut un gest parintesc, mangaindu-ma pe umar, asta ca recompensa “la cum ma misc in teren”, analize foarte bune, blasti la 1%, am slabit aprox. 10 kg in conditiile in care medicamentele pe care le iau provoaca o nebuna pofta de mancare. Chiar ma simt foarte foarte bine si imi vine sa strang pe toata lumea in brate.

———————————————

05.04.2008 - e sambata, weekend, lucrurile sunt mai la relanti si pe aici… perfuzii putine si mai ales… vizita celor dragi de acasa. Mi-a fost un asa dor de Nicoleta si Luca… care e la fel de lipicios ca si altadata, mai ales ca la spital Mos Iepuras a venit mai repede pentru niste copii cuminti… costum de Spiderman, masinutza, DVD cu Pisicile Aristocrate…. a fost un asa simpatic. Din pacate aceste clipe frumoase alaturi de cei dragi trec mult prea repede.

———————————————

07.04.2008 - Analize hemato foarte bune. Asta e cuvantul de ordine astazi. Toate sunt sub control, toate acele multe si marunte probleme cu care m-am internat, atat in sange, cat si la ficat, splina, ganglioni… Astazi am 1700 de leucocite si 240.000 de trombocite. Important e ca ma simt bine, chiar foarte bine.

———————————————

08.04.2008 - Azi am avut parte de cateva surprize, prima dintre ele a fost vizita neasteptata a domnului Fechetea, Tudor si a lui Marius, in coltul meu de lume. M-am bucurat de cele cateva minute petrecute impreuna, mai ales ca toata lumea i-a remarcat pe cei 3 directori… in costume, fara masca, prelate si sosoni …

Al doilea lucru pe care l-am aflat astazi este acela ca voi “suda” primele doua etape ale tratamentului, ceea ce inseamna ca voi ramane aici cel putin inca 5, 6 saptamani, pana spre sfarsitul lunii mai. Cu siguranta e cea mai buna optiune, daca asta inseamna un tratament eficient. Nu mi-e sincer usor sa ma gandesc ca voi sta aici, in coltul asta de lume atata timp, dar… mi s-a tot repetat de catre cadrele medicale, RABDARE, de asta este nevoie…

Apoi a mai fost, tot astazi, dupa aproape 3 saptamani (chiar, maine sunt 3 saptamani), o scurta plimbare in curtea clincii, alaturi de Razvan, la soare. Parca invatam iar sa merg… m-am anchilozat destul de bine doar in pat, in diferite pozitii. Cat timp o sa pot si vremea o sa fie buna, o sa mai repet figura…

si in Inbox a fost astazi inghesiuala destul de mare.

O zi plina.

———————————————

10.04.2008 - astazi am inceput sa inteleg toata povestea cu Dracula si vampirii care ar fi facut orice pentru niste sange proaspat. Nu am fumat iarba niciodata dar cred ca senzatia este similara cu cea de astazi, in care am primit o punga mare de sange… plus doua mai mici de plasma. Un sentiment de bine, greu convertibil in cuvinte…

Multumesc lui Dumnezeu, e bine pana acum. Plictiseala imi mai ranjeste, din cand in cand, dar incerc sa-i sterg zambetul de pe buze…

———————————————

10.04.2008 - “la domn’ Bălşan sunt foarte bune analizele“… zise domn’ Cucuianu la o scurta vizita in salon.

———————————————

16.04.2008 - dupa o saptamana, cea trecuta, in care nu am simtit prea multe, si in general toate au fost bune, a inceput aceasta, mult mai ciudata, cu glicemii stratosferice, cu o senzatie de slabiciune mult mai accentuata, cu vederea mult obosita… Se pare ca e din cauza atator doze de dexona in fiecare zi, care impreuna cu citostaticul pe care l-am luat zilele astea, mi-a cam dat putin este cap ecosistemul….

Astazi mi s-a facut si o punctie in stern, pentru a scoate niste maduva pentru laborator… rezultatele nu sunt definitive dar se pare ca la o prima calculatie, in maduva mai sunt aprox. 10% limfoblasti. Se pare ca ar fi ok, ca dupa prima cura sa ajungi la aceasta valoare… o sa mai vad eu maine.

Apropo de maine, ziua 29 (parca sunt filmele din al doilea razboi mondial, D-Day), o sa incep a doua faza a tratamentului…

Colegii mei au plecat sau pleaca pe rand… Emanuel a intrat in remisei totala dupa aproape un an de tratament, si e acasa, Tibi a plecat pana luni intr-o scurta vacanta de “facut curaj pentru ce urmeaza”, iar marele Florinel – care sincer m-a cam obosit in ultima luna, merge si el maine pana dupa Pasti. Pe scurt, am sa raman singur in salon, asta daca nu o sa imi planteze noi colegi de tratamente numai pe baza de plante nu…

Nu pot sa nu mi-l amintesc la sfarsit de zi pe simpaticul domn Potopea, care m-a tinut la curent cu succesiunea de victorii a echipei albaiuliene de fotbal, Unirea, opt la numar. E o mare figura.

Incepe sa ma sacaie candida asta din gat…. o sa incerc sa o ignor.

———————————————

23.04.2008 – Astept Pastele.

———————————————

30.04.2008 – (ziua 42) Ieri am terminat si cu a doua tura de patru zile de citozar. Am inteles ca doza nu este foarte mare, dar m-a scuturat serios de pene partea asta de tratament.

Astazi am primit de la dl. Dr. Cucuianu o prezentare in Powerpoint, cadou de Paste…. nu credeam ca are asa veleitati artistice, as putea spune… as posta-o undeva dar e prea mare.

Au trecut si sarbatorile astea… mai este un pic si sper sa ajung si eu pe acasa….

———————————————

30.04.2008– Nu pot sa nu le multumesc tuturor colegilor din retea care mi-au transmis via blog sau prin telefon, incurajari si gandurile lor cele mai bune. Pentru mine conteaza foarte mult sustinerea pe care o primesc zilnic din partea familiei, prietenilor si a colegilor. Toti sunt alaturi de mine si pentru asta le multumesc.

———————————————

12.05.2008 – azi am aflat ca durerea de picior care ma sacaie de cateva zile e datorata unei vene obturate (tromboflebie). Am mers impreuna cu mama unui coleg de celula si o infirmiera in oras, cand era mai mare aglomeratia, pe o caldura cum imi mai amintesc ca a fost anul trecut… cu siguranta senzorii mei sunt decalibrati… am ajuns la cabinetul privat al medicului care a insistat sa merg acolo si nu maine dimineata la spital, si am fost privit cumva de catre toti cei care asteptau.

Cu siguranta si eu m-as fi privit la fel… tinuta atipica, parca scapat de la spital, cu masca pe fata, fiind in aplazie… toate astea mi se pareau aiurea, ca mi se intamplau mie.

Dar viata mi-a dovedit ca se poate mult mai rau… intorcandu-ma de la cabinet, nu a trecut o ora si colegul Florin a facut o prima criza de epilepsie… groaznic, ca la doar cativa zeci de centimetrii de tine, cineva sa se zbata in spume, cateva femei sa incerce sa-l tina si sa-l stabilizeze.

A urmat a doua…

sper sa se opreasca aici, nu de alta dar maine e marti 13… pisica neagra avem pe aici…

———————————————

12.06.2008 – a trecut exact o luna de cand nu am mai sris nimic… din care doua am fost acasa. Simteam la un moment dat ca nu mai pot, ca trebuie sa mai ies si eu din spital… a trecut si una si cealalta.

Noroc cu campionatul european ca trece timpul mai usor seara… in rest sunt destul de ocupat cu tratamentul… doze mult mai mari ca cele de pana acum…

———————————————

21.06.2008 – mai mult de 12 ore de febra peste 39

tensiune 6/3

Ambulanta –> Oncologie ATI

Vad in jurul meu fetze disperate, Nicoleta, Ioana, Razvan, Delia…

Cu Delia in Ambulanta numar picaturi de dopamina… si ma roaga sa nu adorm

Sunt constient ca e grav.

Nicoleta e cu burta la gura si o vad ca e ingrozita de ce s-ar putea intampla…

Trece noaptea cu Razvan langa si conectat la multe aparate.

Sunt cel mai tare periferic.

22.06.2008 – Duminica

A venit mama sa stea cu mine.

E mai bine. Mult mai bine.

Incep sa ma stabilizez.

Tensiunea si pulsul sunt mai bune…

Mama incearca sa-mi urce moralul in pod. E demult acolo.

23.06.2008 – Mara.

A nascut Nicoleta. Mara.

Sper sa fie totul bine.

M-am intors la Hematologie. Ana imi spune ca am avut noroc. Mare noroc. Din 100 se intoarce unul.

am 20 de leucocite. 20. La Oncologie sus – aparatul le numara.

La Hematologie – nu am leucocite. Aparatul nu le poate numara.

Sunt bine.

A trecut spaima.

Nu stie nimeni inca de la ce mi s-a facut rau.

Mai conteaza? Cred ca da. Pentru Delia si Andrei conteaza. Poate pentru alti pacienti…

———————————————

15.08.2008 – Adormirea Maicii Domnului… mi-am propus de aseara sa merg la biserica, dar nu mi s-a aratat, dl. dr. mi-a propus sa stau cuminte, analizele fiind destul de mici…

Oricum La Multi Ani tuturor Mariilor…

Si e si al dracului de cald, mai iau si dexametazona asta zilnic, care nu ma lasa sa dorm noaptea, imi umfla picioarele si mainile, imi da o pofta de mancare… mult peste limita bunului simt.

Si ma gandesc mai tot timpul la cei mici ai mei, care sunt la 2 Mai, la mare, unde sper sa se poata bucura, cat de cat de mare, de soare, de lucrurile pe care eu le iubesc asa de mult, si de care nu ma pot bucura anul asta.

———————————————

25.08.2008 – Azi am fost la Cluj, pentru doxa de chimio… jale si drumul. Si ma simt si cam ametit… A fost o zi de cacao…

Partea buna este ca mi-au venit rezultatele din Germania, care sunt bune. Asta e singura parte buna.

Ma rog la D-zeu sa-mi dea putere sa trec peste toate astea, sunt clipe in care mi-e foarte greu. Foarte.

———————————————

26.08.2008 – 03:15 a.m. DEXAMETAZONA… zice ca printre altele se face vinovata de starile de insomnii pe care le am… se prea poate. Cu siguranta, in ultima jumatate de an m-am adus aminte de laboratoarele din liceu la singura disciplina pe care am iubit-o: chimia organica. CHIMIA…

In plus sunt gandurile care ma invaluie pe toate partile. Simt o energie deosebita, o energie pozitiva, creatoare, o energie pe care Nicoleta zice ca o aveam si inainte, cu siguranta ca da. Dar parca nu la nivelul asta. Imi doresc sa fac atatea, mi se pare ca fiecare zi e foarte importanta.

Ieri am fost la Cluj, sa-mi fac partea de cura, pe care ar fi trebuit sa o fac miercurea trecuta, dar din cauza analizelor mici, nu am reusit. Super nashpa a fost, incepand cu drumul, am plecat la 6:30 dimineata de acasa si am ajuns la aproape 9 la spital, o ora si ceva doar coborand Feleacul si apoi spre oras… criminal. La intoarcere era sa fie si mai rau… mai ales ca aveam niste substante care imi rascoleau cum trebuie organismul…

Toate clipele astea nu ma fac decat sa ma gandesc la cat de motivat trebuie sa fiu, in tot ceea ce voi face de acum incolo… (s-a trezit Luca saracul…). Nu am alta sansa decat sa lupt.

Azi (de fapt ieri) a mai fost groaznic la spital mai ales din cauza celor pe care le-am vazut acolo, oameni disperati, care noaptea fac morfina pentru ca nu mai suporta… lupta… oameni care s-au intors pe patul de spital dupa doar 2, 3 luni de stat acasa ca si vindecati… sau ma rog, nu stiu exact care este titulatura. Oameni care pe fata lor se citea o disperare vecina cu nebunia…

Medici veniti din concediu, rupti de lume, altii prea conectati la ceva, nu stiu la ce…. Asistente grabite sa-ti intepe vena, sa te conecteze la chimie. Pacienti in saloane jegoase bucurosi ca sunt mai bine decat colegiilor lor de pat, infirmiere si paznici plini de simtul datoriei. Si peste toti si toate acel miros de analize de leucocite, trombocite, hemoglobine si alte chestii, miros de care depind atatea….

Peste toate trona Calendarul Ortodox pe acelasi perete, sa ne aminteasca tuturor ca doar Bunul Dumnezeu ne poate salva. Sincer….

Your own personal jesus

Someone to hear your prayers

Someone who cares

Your own personal jesus

Someone to hear your prayers

Someone whos there

05.09.2008 – Ma tot mir de cum se mira unii din familie ca… oare ce are de nu se simte bine…

Sunt deja aproape 7 luni de tatament, de mai multa sau mai putina chimeoterapie, substante care imi vindeca boala imi colcaie prin vene de ceva vreme… nici nu stiu ce reactie sa mai am…

Mereu imi vine in minte experienta lui Lance Armstrong, caruia oficialii francezi i-au zis o data ca virgula cu siguranta de la chimeoterapie, si substantele respective are el asa performante uluitoare… Mi-e si mie greu sa ma vad in starile astea, stari foarte simple… pur si simplu simt cum imi lucreaza organismul, cum se lupta, cum ma umflu, ma desumflu, … ca mansarda e ok, dar constructia de sub se clatina putin….

Pentru mine, mi-e de cele mai multe ori, mai usor cand sunt singur, cand gestionez singur diverse mici crize… inteleg ca toti din jurul meu isi fac griji, dar de cele mai multe ori sunt prea mari… si nu ii judec! Pentru ca chiar nu pot empatiza destul… cu siguranta ca nici eu nu as fi mai bun in rolul asta.

Incerc sa ma gandesc tot timpul ca mai este putin, si cu ajutorul lui Dumnezeu, Cucuianu, Dima, Ljubo, asistentelor, familiei… a tuturor o sa ma scap de toate astea, si voi reintra pe un fagas de normalitate.

Apropo de normalitate, cam deordonata viata am avut, si de aceea intentionez sa o mai chituiesc pe ici pe colo daca se poate, dar din pacate, inca nu am prins-o pe d-na dr. Dima sau pe dl. dr. Cucuianu sa ii intreb daca ma pot “transforma” intr-o fire mai sportiva, spre. ex. Sa merg la bazin, sa nu stiu ce cacat sa fac sa ma fac mai mare si mai tare…  din pacate, cat timp am stat in salon cu Florin si trupa vesela, tot ce auzeam este ca de acum e gata, daca ai avut norocul sa te pricopsesti cu leucemie, e gata cu viata normala. Eu totusi sper ca nu e asa… ca din contra, trebuie sa-i dau in gura de cate ori o prind, pe boala.

Ca veni vorba de Florin (saracu), ultima data cand am fost la Cluj era aceeasi, daca nu mai agonizanta, atmosfera de inmormantare…. am inteles ca Florin nu e chiar bine, pe Emanuel l-am vazut ca e cazut intr-o groapa de potential, din care ar face bine sa iasa cat mai repede…. Nu stiu zau, mi-e frica si mie la rastimpuri, ca daca nu stiu ce, sau daca nu stiu ce…. dar vreau sa cred, vorba Ancai Parghel, ca Dumnezeu mai are planuri cu mine aici, jos, si ca nu mor caii cand vor cainii…

Chiar mi-au dat lacrimile cand m-am uitat pe VDTV la Antena3, ieri alaltaieri, si era d-na Parghel cu baietii… e o luptatoare si astfel de oameni trebuie promovati, peste tot, oameni care lupta, care lupta cu o boala pe care, sa ma creada toata lumea, doar cand o ai o poti cuantifica la adevarata ei dimensiune….

Maine e ziua mea. 31 de ani. Poimaine e ziua lui Luca. 4.

Mergem inainte!

10.09.2008

Am ajuns astazi la Cluj, cu salvarea de la Alba. E misto cu salvarea . Nino-Nino, si toti se cam dau la o parte… mi s-a parut cea mai scurta deplasare pe aceasta ruta, desi eu am mers de multe ori mult mai repede…

m-au chemat la tratament….

13.09.2008

Sunt tot la Cluj internat, dar e mult mai bine… in primul rand ma simt mai bine, iar in al doilea rand am revenit in 12. Cele doua zile petrecute in 13 au fost memorabile. Se poate vedea aglomeratia din salon. Ca sala de asteptare… dar am intalnit un personaj memorabil, nea Bebe Pitulice, din Bailesti judetul Dolj… mare povestitor.

Se poate observa o canapea in plus, pe langa cele 6 paturi + apartinatori…. jale.

Bine ca e bine…

14.09.2008

S-a stins din viata domnul Stefan Iordache. Dupa ce am vazut Cel mai iubit dintre pamanteni, este unul dintre actorii mei de suflet. Dumnezeu sa-l aiba in grija!

Crunta boala asta… leucemie.

E un sentiment ciudat sa stai intr-un salon, cu alti 2 bolnavi de leucemie (unul cu acuta mieloblastica, unul cu monoblastica si eu cu acuta limfoblastica cu celule de tip B si T ) sa auzi stirile din seara asta… marele actor Stefan Iordache s-a stins din viata dupa o grea suferinta in lupta cu o boala care nu iarta, o boala crunta si asa mai departe.

of, of….

am tot timpul in minte imaginea lui Lance Armstrong, pe podiumul turului Frantei, cu acel zambet de om trecut prin multe…

23.09.2008

Acum cateva zile, un coleg de salon s-a dus la cele vesnice. Dumnezeu sa-l aiba in paza.

Azi m-am intors la Cluj pentru a continua cura… am facut si o punctie lombara cu tot tacamul, dat din picioare, calmante, cu auuuu, auuuuu, vaiiiiiii, vaicareli si onomatopeice de tot felul. Bine ca a reusit sa-mi intorduca medicamentele (metrotrexat si dexametazona) in lichidul cefalorahidian (sper ca nu l-am stalcit foarte tare). Am inceput si cura cu citostatice, sper sa mearga totul bine, sa finalizez cu tratamentul sa ma reintorc la viata mea, la familie, la slujba.

28.09.2008

am terminat azi prima parte (din cele doua) a curei numarul 5 (reinducere 2). Citozarul asta ma da pe spate. Mi-a fost atat de rau astazi, parca ca niciodata. O greata de zile mari si o durere de mansarda de n-am cuvinte. Urmeaza 3 zile de pauza, fie vorba intre noi – cine stie ce o sa se mai intample si in zilele astea, dupa care ultima parte de tratament si sfanta aplazie. Cred.

Atmosfera prin salon este de caterinca maxima, vorba lui Cucuianu, nu suntem niste bolnavi seriosi… salonul IT, fiecare e cu laptop, net si tot ce trebuie. Aici lumea e obisnuita cu oameni care isi plang de mila, batrani care dorm ziua si sufera noaptea…

Oricum ai privi situatia, adevarul este ca boala asta este cat se poate de reala si serioasa, dar tot la fel de adevarat este ca virgula cu atitudine pozitiva, ajutor medical si divin ai toate sansele sa treci peste…

Ieri seara am tras niste ore cu febra, nu foarte mare, putin peste 38, de care am scapat spre dimineata…

Azi in schimb am dormit foarte mult, in speranta ca voi uita de durere, si am uitat . Sper sa nu imi mai reamintesc curand de clipe de genul asta.

04.10.2008

Nu mai este mult si deja sunt 7 luni de tratament… si pauze.

Maine ar fi trebuit sa termin aceasta cura, adica administrarea de citozar, dar din cauza analizelor mici, mi-a fost oprit tratamentul. Sper sa-l reiau luni.

La sectiunea “Cine s-a mai dus la cele vesnice” am auzit de domnul Dura (Sebes – Alba) si de Doru mecanicul din Alba Iulia. Dumnezeu sa-i aiba in grija.

Dar vorba lui Dinescu: “Mortii cu mortii, si vii cu viile…”  Sigur ar zice iar d-nul dr. Cucuianu “Ce glume morbide“.

Parca e mai greu acum la sfarsit, decat a fost la inceput…

Mai e doar putin, si vorba lui Luca (fiul)… “Unde esti tati, la Cluj? Si stai in pat? Bine… Dupa ce faci injectia vii acasa? Sa te faci bine! Bine! Te iubesc…“

05.10.2008

Ieri, sambata, mi-am dorit ca urmatoarea zi sa fie LUNI… cred ca e singurul loc in care iti doresti ca sfarsitul de saptamana sa fie cat mai scurt. E o mare plictiseala… dar mai bine asa, decat sa te doara ceva…

Un coleg de salon a cazut azi-noapte in WC si s-a lovit destul de serios la fata… anemie mare, un presh la locul sau… toate in ceasul potrivit, adica ceasul rau, pisica 13…

Asteapta acest coleg, Stefan, saracul dupa o punga de sange, ca dupa Mantuire si… nimic! Acest subiect, al sangelui intr-un spital ca acesta, Hematologie, sectie a Institutului Oncologic…. sange dupa care astepti de iti vine rau…

Aseara am avut aici, in salon, intre noi o discutie despre JEGUL care este aici, mizerie care ne poate afecta, din pacate. Nu stiu ce ar trebui facut, dar poate o atitudine, modelata si canalizata intr-un anume fel, ar trebui sa luam. Eu am cateva idei, dar deocamdata le tin pentru mine, le tin ascunse in speranta ca le voi putea pune in practica.

E mare pacat, pentru ca, cadrele medicale de la Hemato Cluj sunt nu bune, foarte bune – majoritatea. Nu e pacat ca acesti oameni foarte bine pregatiti sa lucreze in aceste conditii? Nu e pacat ca pacientii sa stea in aceste conditii? Oricum e supraaglomerata sectia… stau bolnavii temporar si pe canepeaua din hol…

Apoi, mancarea… deja sunt doua saptamani de cand sunt aici, iar dimineata, spre exemplu, se alterneaza meniul 1 cu meniul 2, si anume Ou Fiert + Unt + Dulceata + Ceai (meniul 1) si Parizer + Unt + Dulceata + Ceai (meniul 2). La pranz, e putin mai bine, dar varza abunda… Mai in gluma, mai in serios, ziceam zilele trecute ca poate e si asta o masura de exterminare, adica cine rezista la acest meniu si la citostatice, e intr-adevar tare de tot. Nu e posibil sa dai bolnavilor de cancer, dimineata ou fiert cu unt si dulceata, la pranz varza calita cu carnatz, iar seara varza cu macaroane…. toti luand medicamente de protejarea ficatului… E o nebunie cu adevarat! Nu mai zic de Parizer, care se stie ca este un cacat ambalat, o chestie care nu are legatura cu carnea…

Intereseaza pe cineva, se pare ca nu! Si se pare ca cei mai neinteresati de aceste subiecte sunt cei din conducerea Institutului Oncologic, “de sus” cum zicem noi…

In aceasta tara, intr-adevar sunt prea multe lucruri cu susul in jos.

Daca mai si trebuie sa cumperi medicamente, ai mari sanse sa fii fiul ploii. Colegul Emanuel a decartat 37 de milioane de lei pe cateva pastile de Fludara (sau asa ceva), pentru ca dosarul e “spre aprobare”, aceste pastile ajungandu-i pentru prima cura… 37 de milioane de lei, pentru niste oameni simpli, asa cum suntem noi inseamna de multe ori multe, multe dureri de cap.

Care sunt subiectele la TV… Sebastian Coltescu a vrut sa se sinucida… Who the fuck is Sebastian Coltescu? Intelegeam daca era vreo mare personalitate… un parlit de arbitru. Eu ma lupt in fiecare zi cu o boala, in niste conditii de tot cacatu si un tampit cu un fluier si niste cartonase vrea sa isi ia viata. Good for him! Mari idioti astia care nu stiu ce au mai de pret, nu stiu si nici nu pretuiesc ce au: sanatate! Sari frate de la etaj, dar nu de la 3, cauta si tu ceva mai provocator, un minim 8, sa ne stim intr-o parte.

M-am prea aprins poate, dar sincer m-am saturat de prea multe…

Abia astept sa merg la ai mei, acolo e singurul loc in care ma simt foarte bine, in mijlocul familiei si la servici…

06.10.2008

Desi initial se zvonea ca nu o sa incep tratamentul, din cauza analizelor, dupa vizita medicilor am aflat cu bucurie ca de maine incep iar cura cu citozar. Desi am toate sansele sa ma simt mai rau ca si acum, vreau sa finalizez cat mai repede, nu mai am rabdare.

Sper sa fie totul bine.

24.11.2008

Sunt iarasi la Cluj… pe ultima suta de metrii.

Nu fac nici un tratament, stau in aplazie cu 700 de leucocite si astept… Sper sa nu apara nici un altfel de complicatie.

25.11.2008

S-a dus si Emanuel. Dumnezeu sa-l aiba in paza.

27.11.2008

Ieri am avut o zi putin mai grea. Am facut febra din senin, frisoane, varsaturi, dar pana la urma e ok. A trecut. Sunt inca in aplazie si pe fondul acesta se pot intampla si incidente de genul asta.

Azi noapte nu am prea avut somn, am reusit sa adorm pe la patru si jumatate. Acum imi pare rau ca nu mi-am scos laptop-ul din geanta si sa ma apuc de scris, acum parca sunt amortit. Azi noapte eram mult mai lucid . Acum doua zile s-a prapadit unul dintre prietenii pe care mi i-am facut aici, Emanuel, s-a dus destul de repede, dar am inteles ca in cazul lui, boala nu a raspuns tratamentului… si lucrurile astea fac parte integranta din tot ceea ce inseamna un spital de oncologie. Am fost destul de afectat de cele intamplate pentru simplul fapt ca zilele trecute mi-am tot propus sa il vizitez (fusese mutat in alt salon, unde este oxigen) si de fiecare data cand ajungeam in fata usii, ma gandeam ca poate il deranjez. Acum regret.

Dar cel mai greu mi-a fost cand Nicoleta mi l-a dat la telefon pe Luca intr-o seara (luni seara cred – azi e joi), plangand sa merg acasa, intrebandu-ma ce fac la Cluj. Cand am revenit aici, m-a intrebat unde plec. I-am zis ca la Cluj iar el a replicat: “Nu te duce nicaieri, la nici un Cluj, ca vin si rup Clujul ala in doua”…

De fiecare data imi dau seama ca celor de acasa, le e mult mai greu decat mie. Nu mai departe de ieri… eu nu prea puteam raspunde la telefon, doctorii erau la “vizita mare” – ceea ce se traduce prin imposibilitatea de a raspunde la telefon, iar ai mei si-au facut super griji si ganduri negre. Mai ales ca vestea mortii lui Emanuel era foarte proaspata…

Bine ca a trecut si asta.

27.11.2008

Am primit azi un telefon din Germania, de la Cristina, care m-a bucurat tare mult.

Au si ei un baietel de aproape 6 luni (cam aproape de varsta Marei) un simpatic si jumatate. Imi doresc ca Misi si Cristina sa se bucure de ingerasul lor.

06.01.2009

Am intrat si in noul an, nimic special, si totusi atat de multe bucurii…

Nimic special in sensul ca de Revelion, o noapte care pe mine ma cam enerveaza… am stat acasa, n-am plecat nicaieri (ca si cum ar fi trebuit sa plec undeva)…

Atat de multe bucurii pentru ca 9 luni din anul trecut mi-am dorit sa fiu cu ai mei de sarbatori, cu Nicoleta, cu Mara si nu in ultimul rand cu Luca…

M-am reintors si la servici de ieri, inca incerc sa ma acomodez cu noua pozitie, deloc usoara si nici comoda. O sa fie bine, nu imi fac probleme.

Maine o sa merg la un control la Cluj, sper de rutina – o hemograma, un mic consult si toate alea… dar trebuie sa recunosc ca am emotii… dar mai bine sa nu ma gandesc prea mult…

Mi-a fost tare dor de normalitate, familie, servici, rude, amici…

03.02.2009

A trecut si prima luna fara chimioterapie, prima luna cu medicamentatie pe cale orala… In general ma simt bine, parul incepe sa creasca, analizele sunt bune, domnul doctor C. e multumit.

Talpile imi sunt in continuare un pic amortite, incheieturile sunt inca rigide, mai ales dimineata, dar e mai bine in fiecare saptamana.

E asa de bine acasa…

Imi place la maxim ceea ce fac acum la servici, e altceva… si imi place ca nu e usor, ca e o provocare zilnica.

24.03.2009

Acum aproape o saptamana am sarbatorit in mare tacere si cu inima stransa un an de la aflarea dignosticului… 19 martie 2008…

Vorba dl. dr. C – la cat mai multe astfel de sarbatoriri…

Am fost ieri la Cluj… am fost in mare graba – sincer nu am avut curaj sa intru in 12… sa ma intalnesc cu Elvis (imi vine sa urlu..)

Vreau nu vreau – ma gandesc la boala, la pericolul de a reveni… dar pana la urma asta este

Azi am intrat pe blogul lui Cezar (http://www.cezargherman.org/) si am regasit in imagini si text multe din gandurile mele. Multumesc Cezare si sa-ti dea Dumnezeu SANATATE si tie… si tuturor cunoscutilor tai!

L-am revazut pe Elvis, pe Tibi, pe Bogdan, Doru… fac si ei parte din existenta mea. Am revazut si multe fete in halate albe, albastre sau verzi, pe care de multe ori le-am injurat printre dinti, dar de cele mai multe ori le-am multumit…

Da mama cu biciu’n mine… Gabi Lunca

24.04.2009

Paul Balsan: BUZZ!

gherman cezar: sal mane
gherman cezar: uite pe acasa
gherman cezar: tu ?
Paul Balsan: pe la servici
gherman cezar: am vb azi uc elvis si cu marius
gherman cezar: cum iti merge ?
gherman cezar: esti bine sanitar ?
Paul Balsan: mie binisor
Paul Balsan: da
Paul Balsan: sunt ok in limitele prescrise de lege
Paul Balsan: 50 in oras si 100 in afara
gherman cezar: superb
Paul Balsan: tu?
gherman cezar: si eu
gherman cezar: sunt ok
gherman cezar: plm
gherman cezar: astept donator
gherman cezar: sa ma bag in cacat din nou
Paul Balsan: elvis? marius?
gherman cezar: ma elvis nu e asa bine
gherman cezar: plm
Paul Balsan: ?
gherman cezar: ia zis cucuianu sa mearga pe dincolo sa incerce
gherman cezar: dupa a 2a cura iarasi iau crescut leucocitele la maxim
Paul Balsan: unde pe dincolo?
gherman cezar: si blasti
gherman cezar: nu stie
gherman cezar: inca
gherman cezar: acum incearca sa faca ceva
gherman cezar: bani si adrese
gherman cezar: cauta
gherman cezar: cami ( nevastasa )
gherman cezar: clinici pe dincolo
gherman cezar: sa vada unde il primeste
Paul Balsan: dar el ce diagnostic are?
Paul Balsan: tot LAL?
gherman cezar: da
gherman cezar: dar nu mai raspunde la tratament
gherman cezar: intra in aplazie
gherman cezar: si cnad iese in cateva zile
gherman cezar: blasti 90 100 si leucocite zeci de mii
Paul Balsan: e la loc – probabil
gherman cezar: da
Paul Balsan: super nasol
gherman cezar: pana mea
Paul Balsan: e tot la cj?
gherman cezar: o sa treaca …
gherman cezar: da
Paul Balsan: cu moralu cum sta?
Paul Balsan: In Ordnung.
gherman cezar: ma
Paul Balsan: ?
gherman cezar: prea bine nu
gherman cezar: da plm
gherman cezar is typing a message.
gherman cezar: ma duc sa manc
Paul Balsan: marius?
Paul Balsan: e bine…
Paul Balsan: ?
Paul Balsan: cezare… ma gandesc zilnic la toti noi astia care am mai ramas… transmite-le tuturor, mai ales tie – tot binele din lume
Paul Balsan: kipintaci batrane
Paul Balsan: o zi linistita
Paul Balsan: pa

19.05.2009

Elvis…

Chiar m-am gandit mult de tot la acest om care mi-a mers la suflet din prima clipa… chiar inainte sa-l cunosc direct, atunci cand dr. C a zis ca aduce in 12 un tip smecher…

Un om cu un suflet mare, chinuit de boala si de tratament.

Sper ca acolo unde este acum sa-i fie infinit mai bine si sa ne ierte pe toti daca i-am gresit cu ceva.

Un final tragic, neasteptat la un moment dat, asteptat de ceva vreme…

Le doresc din suflet celor care il plang acum multa liniste si pace sufleteasca…

Paul.

11.08.2009

Sfarma-Piatra…

25.09.2009

We will be victorious!

Multumesc lui Dumnezeu si sfintilor Andrei si Delia!

10.10.2009

Inot. Cred ca e singurul gen de miscare pe care l-am iubit vreodata. In rest nu am fost, si acum cu atat mai mult, bun la mai nimic. Alerg de parca stau, cu Fe(arele) nu m-am inteles niciodata…

Am inceput sa merg iarasi la bazin. E super.

deja caut pe xsport.ro ochelari pentru mine si Luca… il fac un Michael Phelphs mai mic…. (n-ar fi rau)

Sper, asemeni brazilianul Gilberto Amauri de Godoy, cel mai valoros voleibalist de pe planeta, sa spun si eu la batranete…. “Dumnezeu m-a vindecat de leucemie”. El mi-a dat forta si sansa pentru a trece peste toate acele greutati. Dupa tot ceea ce mi s-a intamplat, apreciez mai mult viata. Apreciez mai mult clipa in miscare,… durerea.

04.11.2009

Am aflat de Calin… ca i-a revenit boala…

Nu e corect! Nimic din ce se intampla nu e corect! Faci super analize si super teste, ti se spune ca totul va fi bine si dintr-o data… boala revine!

11.11.2009

Aseara aveam un apel pierdut si un SMS…

SMS-ul m-a blocat…. Tibi s-a prapadit. Stiam ca e intr-o stare grea, stiam ca e plecat in Germania – desi nu prea avea ce face pe acolo, dar intotdeauna vrei sa crezi ca nu se poate intampla vreo nenorocire….

Florinel, Emanuel, Elvis, Bogdan, Tibi…

18.11.2009

dupa experienta Campeni – am fost sambata trecuta la familia Marc in priveghi, dupa insistentele Nicoletei si a sefilor mei, am decis sa imi fac compatibilitatea cu Razvan… dr. Cucuianu o sa ma planifice la TM… macar sa stiu daca sunt sau nu compatibil (pt. transplant) cu fratele meu.

La priveghi a fost “crancen”… crancen sa-l vad pe Tibi in felul ala, mort de aproape o saptamana si sicriul deschis… el in plin proces de descompunere….

Nu puteam sa cred ca baiatul ala subtire din salonul 12, cu care radeam din orice… nu mai e.

Duminica, d-na si dl. Fechetea au insistat sa nu merg, Nicoleta la fel – sa nu merg la inmormantare pentru ca imi face rau, si au avut dreptate. Cred ca imi faceam mai mult rau daca mergeam….

Sper sa fie totul bine… sa treaca si clipele astea in care orice ma doare sau ma supara –> imi aduce umbrele bolii in minte…

01.12.2009

Ieri a fost sf. Andrei… nu am ce face – cand aud Andrei ma gandesc vreau nu vreau la dl. dr. … caruia ii multumesc inca o data pentru tot ceea ce a facut, face si va face pentru mine.

Azi – e ziua Romaniei (putin mai linistita decat anii trecuti)… zi in care Nicoleta m-a trezit cu noaptea in cap (la noua jumate) sa-l vad pe ProTV, la seria de reportaje Jos Palaria, pe Cezar, din postura de pacient la Timisoara… Mi s-a rupt inima cand l-am vazut acolo, si pe doamna Gherman….

Mi-e asa de greu sa vad copii fara par si umflati de chimio…

Maine merg la Timisoara – la acelasi spital unde este Cezar – sa-mi fac compatibilitatea cu fratele meu. Doamne ajuta! Sper sa nu am nevoie de transplant si sa ma fi vindecat 100%.

…

22.12.2009

Din seria “O… ce veste minunata!” (ca tot azi maine e Craciunul)… am vorbit de 10 minute cu doamna dr. Arghirescu care mi-a confirmat temerea mea, ca nu sunt compatibil cu Razvan.

Asta este… sper sa nu am nevoie de transplant asa ca… ma rog la Doamne Doamne sa aiba grija de mine.

23.12.2009

M-a sunat Nicoleta si m-a intrebat cum sunt… “pai cum sa fiu…ok… la munca… dar ce s-a intamplat?” …. am citit blogul lui Cezar… si a murit.

Sincer, chiar nu stiu ce sa mai zic. S-au dus toti pe rand, unul cate unul. Cu boala asta chiar nu e de joaca…

D-zeu sa-l aiba in paza si sa-l ierte de toate. Cred ca deja s-a intalnit cu Tibi, Elvis, Florinel, Emanuel, Bogdan… poate la o tigara in liniste si la o gura de cafea tare pe marginea raiului.

17.02.2010

S-au sters cateva lucruri pe care le-am scris, anul asta, ….nimic important.

Maine merg la Cluj la control…

16.03.2010

Astazi am aflat absolut intamplator… s-a dus si Cristi. Sotia sa a fost astazi prin showroom… Nici nu vreau sa stiu ce este in sufletul lor. Imi spunea ca cei mici inca nu realizeaza, cred ca tatal lor este inca la spital.

Apropo de spital, saptamana asta sau cealalta vreau sa merg la control. In rest toate bune.

07.04.2010

Ieri am “indraznit” sa trimit prin SMS rezultatul numaratorii celulelor de vineri. Da Vinerea Mare…

Am primit un “ok” si un “super”.

Inseamna ca e bine… chiar nesperat de bine.

Astazi mi-am adus aminte de Cezar… sper ca e intr-un colt de rai la un joint… am intrat pe blog si acelasi negru post din 22 dec.

Hristos a Inviat!

24.04.2010

Ieri am fost la CJ. La analize. Totul este sub control.

Am avut senzatia de strain de locurile alea… doctorii au fost foarte “El Fugitivo”… nu ca m-ar afecta in vreun fel, ci parca se simte presiunea diagnosticelor si a cazurilor de oameni mai mult sau mai putin disperati care ajung acolo.

Tin minte si acum acea zi de martie in care am avut primul contact cu locatia… acele fete palide ale pacentilor… cadre medicale care evita sa priveasca in ochi… durerea care imi cucerise temporar corpul. Mintea mea care era sigura ca urma un diagnostic greu de suportat. Nicoleta stoarsa de ce putea urma.

Totul este bine. Chiar bine.

16.06.2010

Pentru cei care inca mai citesc cele de mai sus… sunt bine.

Daca n-ar fi criza asta blestemata, banii sunt tot mai putini, vin tot mai haotic.

Acum 2 luni visam inca la Bibione, IT.  Acum si 2 Mai ar fi vis.

Oricum e bine. Fata de zilele si noptile de mai sus, de lupta din 2008, 2010 nu e tocmai rau.

…..

Sunt lucruri pe care nu le inteleg. Unul dintre ele se numeste in lb. engleza – GREEDY.  Chiar daca la cursurile de programare, imi aduc aminte ca algoritmii de tip greedy erau folositi sa se gaseasca cel mai scurt drum intr-un graf, spre exemplu, in real life, GREEDY SUCKS…

ce vremuri – sa dai explicatii ca oferi unui client o cafea.

…….

01.07.2010

Maine merg la Cluj. Ma voi vedea doar cu 4D (doamna doctor Delia Dima)

Dl. dr. va aparea astazi pe TVR2 – nu stiu care este subiectul discutiei – dar sper sa pot urmari emisiunea. Oricum acesti doi oameni au un loc special in mine. Mai ales in sangele meu.

Ma bucur de toate. In felul meu. Egoist, de multe ori, nepriceput sau obositor.

Ma bucur.

De cele mai multe ori, cand ma uit in urma, pot urmari secventele detasat, ca si cand nu mi s-ar fi intamplat mie. Cateodata, simt un fior de gheata prin coloana. Imi amintesc de shtrasurile mov ale studentei la medicina din timpul punctiei lombare… imi amintesc de Ismail, de AC care explica atat  de bine tot ce se intampla… imi amintesc durerea.

Asta mi-o amintesc tot timpul. Durerea. Mamaliga cu branza. Gustul chimioterapiei. WC-urile pe care nu le atingeam, nici macar in gluma – dar care s-au atins de mine, serios.

Urletele de pe hol cand cineva se prapadea….

Sunt viu.

Multumesc DOMNULUI.

Domnului. Si doamnei. Tuturor. Chimiei.

Si mie.

12.07.2010

e un mix… si vorba reclamei, e greu sa gasesti un mix bun. Vreau sa trag, sa fiu eu primul care vede pamantul dupa ani de apa mucegaita… sa fiu primul care urla “A trecut…”

e un mix de impulsuri egale cu masa ori viteza… viteza e tot mai mica…, masa tot mai mare.

vreau si nu vreau.

“Sunt extraordinar de destept si ingrozitor de arogant. Am si motive: dincolo de faptul ca, indiferent de ce ma apuc, sunt cel mai bun, daca ma uit in spate nu vad altceva decat un mare hau.”

Asta simt si eu de multe ori… apoi cad. Ma lovesc, nu suficient de tare cat sa ma opresc.

O iau de la capat.

Sper sa iasa in final bine. Sper sa am parte de buchetul de zambete, ochi fara aparare si sprancene ridicate cat mai mult.

O sa iasa asa cum sper.

06.08.2010

Schimbarea la Fata…

Am fost la Cluj. Toate bune. TGP-ul putin marit (174)… dar e de la medicamente…

13.09.2010

Ultimele doua saptamani am fost in concediu. Super.

10 zile la 2 Mai. Cel mai frumos concediu de pana acum. Chiar m-am relaxat. Poze sunt pe contul meu de FB.

Am fost si la Cluj, la control vinerea trecuta. Toate bune, hematologic, TGP-ul in schimb marit. 178.

Mda…

08.10.2010

Chiar bine…

08.10.2010

am fost la cluj astazi. Hematologic ok. TGP-ul insa a sarit la 280.

Sincer, nu inteleg, pentru ca de cateva saptamani bune am inceput sa tin regim, sunt foarte atent ce si cand mananc. (Am slabit cam 15 kg.)

dr. Cucuianu da vina pe purinethol. De azi voi lua doar o pastila, in loc de doua.

Sens unic. Doar inainte.

19.10.2010

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Marin Sorescu. Boala

23.11.2010

Epistaxis (or a nosebleed) is the relatively common occurrence of hemorrhage from the nose, usually noticed when the blood drains out through the nostrils. There are two types: anterior (the most common), and posterior (less common, more likely to require medical attention). Sometimes in more severe cases, the blood can come up the nasolacrimal duct and out from the eye. Fresh blood and clotted blood can also flow down into the stomach and cause nausea and vomiting. It is rarely fatal, accounting for only 4 of the 2.4 million deaths in the U.S. in 1999.^[1] Perhaps the most well-known epistaxis-related death was that of Attila the Hun. It is thought by some that he drank an extremely large quantity of alcohol on his wedding night after his parley with Pope Leo I, suffered a nosebleed in his sleep, and was suffocated by the blood.

So…

Acum doua saptamani am facut asa ceva. Exact acum doua saptamani. Prima temere a fost, intr-un fel absolut normala, legata de vreo posibila conexiune cu povestea de mai sus. Dar nu, nu au avut legatura.

Dupa o pansare foarte traumatizanta (anterior si posterior) s-a oprit si sangerarea. Am stat si acasa. Acum sunt iar la munca.

Ma simt bine.

16.12.2010

Vorba cuiva de azi dimineata, sunt atatea de spus, ca nu stiu de unde sa incep. Dar cum spune si un vechi proverb chinezesc (parca), si drumul cel mai lung – incepe cu un pas.

Fac un prim pas spunand ca sunt in preaviz. Pun capat astfel celor 4 ani si jumatate de Volkswagen, in primul rand de Volkswagen, dar nu in ultimul rand de Protos. A fost o perioada in care s-au intamplat multe, prea multe poate.

Am prins si vreme buna, si furtuni.

Plec pe o pozitie, cel putin teoretic, mai buna. Dar viata m-a invatat ca prudenta are rolul ei. Sunt convins ca imi voi face treaba cu cel putin aceeasi daruire, ca si aici.

E si preavizul o experienta. Documentare similare poti vedea, zilnic pe National Geographic sau Animal Planet. Mici lupte pentru teritoriu, putina urina aici, putina urina dincolo, panda, atacuri si liniste. Multa liniste.

Al doilea pas… aseara am fost sunat de un baiat de nici 29 de ani, dupa accent din nordul Transilvaniei (MM probabil) care este in a-V-a, a-VI-a saptamana de tratament cu acelasi diagnostic ca al meu. Salonul 10. Aseara mi-am dat seama de unele lucruri, pe altele le intuiam, dar parca le-am vazut in tushe mai groase.

Omul, speriat de ceea ce i se intampla, cauta un punct de sprijin. Cauta (si sper ca a si gasit) un suport in lupta pe care trebuie sa o poarte cu boala. Am trecut prin toate, de la importanta gandirii pozitive, la credinta in Dumnezeu, la ascultarea medicilor. Dar la un moment dat m-am simtit “supraevaluat”… sa ma explic.

Rolul acestor ganduri de mai sus (si sper ca si de mai jos) a fost acela ca, oameni in situatia mea de acum doi ani,  sa caute si sa gaseasca o experienta similara. Nu am stiut eu atunci ca astazi voi fi bine. Am sperat. Asta da! Am luptat, m-am rugat, am implorat, am cazut, m-am ridicat, am plans, m-am bucurat, m-am bagat pula in tot si in toate, mi-am revenit! Am trecut prin toata gama cromatica de stari. Am invatat ca nu exista garantii. Ca totul se poate duce dracului intr-o clipa. Si acum, cand il tin pe Luca in brate (ma leg de el pentru ca e un aluat mai special – ingerul meu pazitor) mi-e putin frica – sa nu dispar. DAR, peste frica simt o bucurie, simt o binecuvantare.

Nici eu nu pot da garantii nimanui, ca daca faci A, B, C lucruri in ordinea X, Y, Z rezultatul este bine.

Baiatul de aseara era puternic marcat ca cativa din cei de langa mine, oameni cu care am impartit salonul 12 – nu mai sunt. Imi pare rau. Sincer imi pare rau, si de cate ori am ocazia, ma rog pentru linistea lor.

Nu pot sa ii uit. Nu am cum.

Dar am langa mine cea mai frumoasa familie. Ei au langa ei cel mai minunat tata si sotz. Nicoleta, Luca, Mara si toti cei de langa mine sunt energia mea. Sunt dorinta mea de a merge mai departe.

Pentru ei, si pentru mine am luat si decizia de a-mi schimba slujba. Vreau la 33 de ani sa le pot oferi copiilor mei cat mai mult timp, cat mai multe clipe minunate, un pic de nisip vara si un pic de omat, iarna. Sa imi pot permite lucruri normale, din cand in cand. Sa tin fruntea sus si sa pot privi pe oricine | oricand, direct in ochi.

20.12. Update: acum 3 zile am fost la Cluj, la analize. Am inteles ca domnul la care am facut referire mai sus este din Oradea. Am aflat si un nume, dar nu e important numele. Daca citeste aceste randuri… you must fight!

22.12.2010

am citit randurile scrise de mama lui Cezar. La un an dupa…

Nu mi-am putut stapani lacrimile. Mi-l amintesc cu bune si cu rele, si Dumnezeu mi-e martor ca ma rog pentru linistea lor, de cate ori pot.

30.12.2010

Sunt bine. Doresc bine tuturor.

Incerc sa fiu mai bun de sambata incolo. Sper sa si reusesc.

Aud ca fecioarelor o sa le mearga bine la anul. N-ar fi rau.

Toate bune, tuturor!

19.01.2011

Maine merg la Cluj. Daca toate iasa bine, inclusiv rezultatele punctiei, am mai trecut un pas.

Luna asta sunt 2 ani de cand am inceput tratamentul de intretinere.

Am emotii. Mari.

21.01.2011

Am fost la Cluj. Mi-am facut analizele, si cele uzuale si punctia in sern. Toate bune.

Adica… gata cu tratamentul de intretinere, au trecut 2 ani cu bine.

In plus, voi merge mai rar la Cluj, la “trimestru”…

…

09.02.2011

11.02.2011

Cea mai frumoasa aniversare. Cu siguranta, asa a fost. Ieri am sarbatorit 13 ani de la vizionarea filmului “Pacientul Englez”… cu Nicoleta. Cu Nicoleta l-am vazut, tot cu ea am si aniversat.

Am realizat ieri, inca o data, ca lucrurile care conteaza cu adevarat, si care au darul de a ne face cu adevarat fericiti, sunt la indemana noastra. Sunt sub nasul nostru.

17.02.2011

Mi-am schimbat a doua oara numarul de telefon. Anul acesta. Implicit (pentru mine) si locul de munca.

Mi-e putin frica. Mi-e frica… pentru ca, din experienta, am invatat ca normalul este suspect. Ca ascunde ceva, ca se va intampla sigur ceva rau… care sa distruga binele.

Anul asta, la inceput, am plecat cu inima deschisa spre o alta provocare. Firma maricica, cu un bun renume, cu cifra de afaceri demna de invidiat. Cu un “Tut-ankh-Amon” tanar, plin de energie si de idei mari. Doar ca n-a fost sa fie…

Acum plec intr-o noua “aventura”. Companie cu ambitii mari, cu o crestere semnificativa in ultima perioada si cu o imagine foarte buna. E mult de munca, e mult de construit – dar este exact ce am nevoie acum. Am (fost) primit asa cum nici nu visam. Mingea este la mine… o sa fie greu. Dar cu siguranta, merita.

Am nevoie doar de sanatate si putin noroc.

03.03.2011

Timisoara. Un sfert peste unsprezece. Acum 15 minute ar fi trebuit sa inceapa interviul. Inca nu ne-a deranjat nimeni.

Locatia este business, sala de conferinte Bucuresti (NH Hotel).

Ar fi tare de tot sa fii batut atata drum pentru nimic .

Ieri am fost chemat la o intalnire a bloggerilor din Alba. Mi se pare super tare. Sper sa pot participa.

10.03.2011

ma simt bine. putin racit. in rest, toate bune.

peste cateva zile o sa sarbatoresc 3 ani de la aflarea diagnosticului.

15.03.2011

Azi este ziua Ungariei. Important si asta.

Mai important, este ziua socrului meu. La multi ani ii doresc, si sanatate maxima. Toate cele bune.

19.04.2011

E Saptamana Mare. Astept Pastele, macar pentru a sta cu ai mei. Mari si Mici.

Am si o bucurie profesionala.

Toate bune, in rest.

26.04.2011

chiar cred ca boala cu care m-am pricopsit in 2008 a fost si datorita accidentului de acum 25 de ani. Cernobil.

Ce agitatie este acum, datorita Fukushima, ce liniste a fost dupa Cernobil… Acum ne agitam ca trece noru… atunci stateam la soare fara restrictii…

09.05.2011

Maine mi-am propus sa merg la Cluj pentru analizele la 3 luni. Sper sa fie totul bine.

Saptamaniile trecute am tot visat ca m-am reimbolnavit, ca mi-a revenit leucemia. Dar culmea, nu m-am trezit speriat, ca atunci cand am visat prima oara. I-am visat pe baieti. Poate si pentru ca m-am tot gandit la ce a fost…

in rest, toate bune. Ceea ce fac la munca imi prieste… imi place, mi-am regasit tempo-ul…

11.05.2011

am fost ieri la analize. toate bune, si tabloul si biochimia si “numaratoarea”… ba mai mult, dl. dr. mi-a facut un compliment. sunt foarte foarte bucuros… mai ales pentru biochimie.

24.05.2011

delia dima: excelenta poza
Paul:  multumesc
delia dima: sa va traiasca copiii si sa va bucurati de ei
Paul: multumesc
Paul: azi noapte am visat o chestie complicata, cu dl. dr, cu boala
Paul: cu d-voastra
Paul: si cu o pisica
delia dima: horror
Paul: la sfarsit
delia dima: va rog sa nu ne visati
delia dima: decat in case de lux
delia dima: etc
Paul: loool
delia dima: si eventual
delia dima: descoperind ceva nou in medicina
delia dima: poate ne ajuta fiul dvoastra
Paul: The CURE
delia dima: exact
delia dima: va las ca iar am intarziat
Paul: luca vrea sa se faca doctor
Paul: dar veterinar
delia dima: si iar ma injura dl prof
Paul: ok
delia dima: pai
delia dima: va reusi
delia dima: asta e clar
Paul: cele bune
delia dima: si dvoastra
Paul: o zi perfecta

02.06.2011

“Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.“

comentariul de mai sus a ajuns direct in spam…

atunci cand m-am gandit ca ar fi bine sa-mi public gandurile si trairile, interesantul nu mi-a venit in minte. m-am gandit poate la multe, dar nu la interesant. bine… am crezut ca voi putea transmite un pesaj pozitiv. am inteles, mai tarziu ce-i drept, ca nu am prea reusit. daca nu e vesel si optimist macar bine ca e interesant. sunt linistit. am avut leucemie, a fost interesant.

tie, celui care citesti, nu iti doresc nimic interesant.

15.06.2011

I would tell you about the things

They put me through.

The pain I’ve been subjected to.

But the Lord himself would blush.

The countless feasts laid at my feet,

Forbidden fruits for me to eat.

But I think your pulse would start to rush.

Now I’m not looking for absolution,

Forgiveness for the things I do.

But before you come to any conclusions -

Try walking in my shoes,

Try walking in my shoes.

You’ll stumble in my footsteps,

Keep the same appointments I kept.

If you try walking in my shoes.

If you try walking in my shoes.

Morality would frown upon,

Decency look down upon.

The scapegoat fate’s made of me.

But I promise now, my judge and jurors,

My intentions couldn’t have been purer.

My case is easy to see.

I’m not looking for a clearer conscience,

Peace of mind after what I’ve been through.

And before we talk of any repentance -

Try walking in my shoes.

Try walking in my shoes.

You’ll stumble in my footsteps,

Keep the same appointments I kept.

If you try walking in my shoes.

If you try walking in my shoes.

Try walking in my shoes.

Now I’m not looking for absolution,

Forgiveness for the things I do.

But before you come to any conclusions -

Try walking in my shoes.

Try walking in my shoes.

You’ll stumble in my footsteps,

Keep the same appointments I kept.

If you try walking in my shoes.

Try walking in my shoes.

If you try walking in my shoes.

Try walking in my shoes.

17.06.2011

Am jucat table cu Elvis. Cu Leonte.

In salon. Erau toti acolo. M-am trezit zambind.

20.06.2011

Acum trei ani fara o zi m-am plimbat cu ambulanta prin Cluj, nu mult. Mi-o amintesc pe doamna doctor cum ma ruga sa nu inchid ochii, sa numar picaturile din perfuzie. Va rog domnu Balsan, nu adormiti…

N-am adormit. Inca sunt treaz .

Urata senzatie. Eram perfect constient, adica realizam ce e in spatele rugamintii. Sa nu adorm – putea fi “somnu al lung…”. Si abia puteam sa-mi tin ochii inchisi. Numaram pana la zece mai rau ca un copil de 3 ani. O, Mara numara perfect.

Mi-i amintesc pe toti, ce fete speriate aveau. Dar cel mai tare mi-l amintesc pe Razvan, de a carui privire am dat cand am ajuns la Oncologie, cand s-au deschis usile ambulantei. Speriat e putin spus…

Orele alea in care imi repetam, obsesiv, in minte ca trebuie sa ma fac bine. Ca nu se poate sa fie ala sfarsitul.

In zilele trecute m-am gandit de multe ori… oare nu retraiesc prea des si prea intens momentele alea? Oare nu ar fi mai bine, pentru mine si pentru ceilalti sa nu ma mai gandesc deloc? Nu pot! Asta este prima reactie… nu pot, pur si simplu sunt momente cand ma izbesc priviri, lumini, umbre, strigate, linistea si mirosul. Apoi, incerc sa-mi aduc aminte ca mi-am propus multe lucruri atunci. Ca o sa incerc sa impart, sec si poate incorect, lucrurile in importante si restu… Asa cum mi-am jurat ca n-o sa mai fumez niciodata, desi intotdeauna mi-a placut sa fumez. Ca o sa incerc sa spun ce gandesc, chiar daca nu e deloc cea mai buna varianta. Ca o sa fac tot ce pot sa fiu fericit. Atat si nimic mai mult. Parea simplu.

Nu este. Nu este pentru ca in jur oamenii nu au acest sistem de valori. Minimizat. Abstractizat chiar. In jur lucrurile sunt complicate. Am vazut atatea filme mai bune sau mai slabe, in care era o replica care punea oamenii pe ganduri… ce ai face astazi, daca maine ai afla ca nu mai esti… Pare simplu. Nu este. E mai bine complicat sau simplu?

21.06.2011

e complicat de simplu si simplu de complicat.

06.07.2011

acum o saptamana am fost la Cluj. Cu treaba de la munca. Mi-am facut timp sa intru si pe la Spital. Am cautat-o special pe d-na dr. A fost putin suprinsa ca am slabit asa. Mi-a zis ca daca e voit (ceea ce si este) nu e rau. Daca as fi slabit din senin, nu era bine. Multi pacienti. Multi tineri. Aceeasi atmosfera apasatoare.

Saptamana trecuta, mi-am intersectat privirile, in doua randuri cu doua persoane diferite. Ambele erau in timpul tratamentului de chimioterapie. Ii cunosc dintr-o mie. Unul dintre ei, m-a privit precum in filme, atunci cand vezi o naluca sau mai rau, cat totul parca se misca cu incetinitorul si astepti sa se intample ceva. Si nu ceva bun.

Parca mi-am privit moartea in ochi. Si ea pe mine. I-am zambit si mi-am vazut de drum.

Timpul. Clar ca nu e prietenul meu. Parca nu i-as zice dusman, desi de cele mai multe ori, asa il simt. Timpul, timpul nu imi ajunge.

11.07.2011

in spital aveam o stare… cand faceam citozar: imi vine sa ma vomit pe mine insumi.

02.08.2011

info: (adica cu titlu informativ) e pentru prima data cand imi face placere sa alerg. Cine stie cat o sa mai dureze??!!? Alerg intre 40 si 70 de minute pe zi. Ma simt excelent. Chiar foarte bine. Am reusit sa mai slabesc nitzel (putin sub o suta). sper sa ajung zilele astea la cluj pentru analize.

zilele trecute am recitit aproape tot ce am scris, mai sus. cu siguranta, daca ar fi acum sa (re)scriu, as (re)scrie putin altfel. mi se pare ca, desi am incercat sa dau un ton optimist, “gustul” cu care ramane cineva, dupa ce citeste, este unul amar.

08.08.2011

imi propusesem ca vinerea trecuta sa ajung la analize. nu am ajuns. sper ca saptamana asta sa-mi fac drum la cluj.

12.08.2011

Ma doare foarte tare coloana. Foarte. Am luat deja un “bumb” Ketonal Forte… dar nu prea m-a lasat (ca sa nu zic deloc). De fiecare data cand am astfel de dureri, destul de mari, ma gandesc la ce a fost. La ce a fost si la ce nu mi-as mai dori niciodata sa mi se repete. Azi de dimineata, abia m-am ridicat din pat la opt fara douazeci, in conditiile in care la opt ar trebui sa fiu la munca…

Ma tine parca si in piept… deja o dau in diverse. O sa imi treaca!

16.08.2011

am fost la cluj astazi, de dimineata. nebunie. asta e cuvantul. plin de lume, ieri fiind liber si la hemato. primele analize (hemograma) au iesit in regula. inca astept un semn de la dl. dr., in ceea ce priveste tabloul si biochimia – ficat (TGO, TGP).

m-am scarbit iar de locul ala. am stat putin, suficient insa cat sa-mi starneasca acel val de trairi… de amintiri… cum stateam si eu pe banca, ferindu-ma de soare si de priviri, cu “botnitza” pe fata.

La analize, pe hol, am stat pret de cateva minute langa o doamna… cu sotul ei. tacuti. satui cred de atatea cure si atatea sperante. slaba. foc de slaba. piele si os. galbena pal spre alb. nu cred ca avea mai mult de 40 kg. nu cred ca le mai avea nici pe alea, poate cu hainele si paltonul (da, avea un palton ca haina). nici sa vorbeasca nu mai avea putere. isuse. pur si simplu e horror.

pe hol la cucuianu am asteptat, nu foarte mult. am nimerit la fix, dupa mine, la cateva minute au venit 3 femei, tinere si foarte tinere, toate foste si actuale colege de “camera”. mi-am dat seama din discutii. se intrebau reciproc, “ei, si cum e??? esti bine??” la care primeau raspuns din gesturi plictiste. “… si, ai inceput iar tratamentul???, la a cata cura esti?“

la dna. dr. vasilache era festival, la usa. pe putin cincisprezece persoane, plus cativa care intrau si ieseau… se termina aerul. “d-voastra…??? unde asteptati??? aaa, la domnul doctor… nu stiti unde este coada???” mi-am uitat-o acasa, coada, mi-am luat doar coarnele si furca…

toti parca evita sa stea de vorba cu tine, sa te priveasca in ochi si sa-ti spuna… ma bucur ca sunteti sanatos, nu stiu, simt asta de la inceput. parca le e frica sa-ti dea vesti bune, sa le confirme pe cele vizibile. poate, se intampla prea multe rasturnari de situatie.

update: suna telefonul. Vad… Andrei Cucuianu… instantaneu ma trec toate transpiratiile. Ultima data cand m-a sunat eram pe WC si nu mi-a mai ars de nimic, dupa vestile aflate. Mi-a spus ca am celule tinere. Atunci. Acum, ca totul e normal. Inclusiv analizele de ficat sunt bune. Si, amuzat, ca mi-a transmis prin SMS, pe numarul vechi, rezultatele. I-am confirmat numarul meu actual, l-a salvat si ne-am despartit ca doi si vechi prieteni: bucurosi de revedere.

17.08.2011

Uitasem. Saptamana trecuta mi-am dat acordul ca gandurile de mai sus sa fie folosite “ca material didactic” pentru o teza de doctorat cu titlul “Sanatate, boala, vindecare. O perspectiva socio-culturala“. Citez din recomandarea primita: in cadrul acestui proiect de doctorat este necesara realizarea unui studiu de caz asupra pacientilor afectati de cancer, studiu care consta in efectuarea unui numar de aproximativ 15 – 20 de interviuri. Acest studiu vizeaza identificarea perceptiilor pe care bolnavii le au asupra bolii de care sufera, experientele personale si sociale legate de boala…

Sper sa-i fie de folos.

24.08.2011

Ieri am aflat ca tata este suspect de inceput de Parkinson. Pur si simplu nu am cuvinte. Nu pot insa, sa nu ma gandesc ca experienta mea de acum 3 ani si tot ce a urmat dupa a contribuit la declansarea bolii. Ca i-am provocat, involuntar, o stare de suparare atat de adanca incat acum iasa la suprafata…

13.09.2011

…a trecut si concediul. Ce pot spune, cu mana pe inima, ca m-am odihnit. Aerul sarat, marea si putin soare mi-au facut bine.

30.09.2011

ieri am stat de vorba, pret de cateva minute, cu mama unei colege de clasa a lui Luca. Fetita a fost diagnosticata, tot in 2008, dar in ianuarie cu LAL. Cand am auzit-o pe maica’sa cum mi-a zis diagnosticul dintr-o rasuflare, mi-am dat seama ce a insemnat si pentru ei, bietii de ei, sa ai lumina ochilor tai in suferinta…

pot doar sa-mi inchipui cat e de greu sa fii parinte de copil cu leucemie…

Eram curios sa stiu cum si-au dat seama ca e bolnavioara… de pe o zi, pe alta. Dintr-o data nu mai putea merge si o durea foarte tare capul… Acum e bine, e in clasa intai, doar ca nu face educatie fizica… nu ca nu ar putea, dar le e frica – nu se stie griji fetita, transpira si sta asa, se raceste si apoi apar greutatile.

Sper sa le fie si lor bine.

11.10.2011

acum cateva zile, uitandu-ma la o emisiune pe EuforiaTV (“How To Look Good Naked”), am realizat ca si in alte parti ale lumii, bolnavii de cancer si cei care au terminat tratamentul, au cam aceeasi problema: lipsa comunicarii, dialogului cu persoane care au trecut prin aceleasi experiente, care s-au luptat cu boala si au invins si fizic si mai ales psihic. Succes Story-urile… Imi aduc aminte in spital, la cele cateva intalniri la care am participat si eu (organizate de Ljubo) cat de important este sa-i vezi pe invingatori, sa auzi ca poate fi si bine… ca trebuie sa crezi.

Altfel, doar prin aceleasi saloane, aceleasi fete in suferinta cu familiile lor deprimate…. e greu, mult prea greu pentru unii.

18.10.2011

Azi am revazut poze din 2008, din spital. Am simtit o durere in piept… mi s-a facut pielea de gaina. Tibi, Florinel…

(L-am visat pe Tibi zilele trecute, la ultima noastra intalnire, la Campeni)

11.11.11. 11:11 )

In ziua in care altii asteptau (sau nu) sfarsitul lumii, eu m-am dus la Cluj, la analize. Toate bune, chiar foarte bune. Dl. dr. Cucuianu m-a incurajat sa continui “miscarea de rezistenta” – alergarea. Dupa calculele mele, in cele 6 luni de “running” am facut cam 1250 km.

in plus, http://erou.stirileprotv.ro/index.php?uid=907585…

24.11.2011

ieri am revazut “i believe”, montajul facut de dr. Cucuianu pentru cei din salonul 12. L-am revazut cu ochii umeziti, emotionat. E unul din energizantele mele: in cele cateva minute cat dureaza melodia lui Joe Satriani – I believe retraiesc acele multe saptamani de dorinta de a trai.

25.11.2011

See the stone set in your eyes
See the thorn twist in your side
I wait for you

Sleight of hand and twist of fate
On a bed of nails she makes me wait
And I wait without you

With or without you
With or without you

Through the storm, we reach the shore
You gave it all but I want more
And I’m waiting for you

With or without you
With or without you
I can’t live with or without you

And you give yourself away
And you give yourself away
And you give and you give
And you give yourself away

My hands are tied, my body bruised
She got me with nothing to win
And nothing else to lose

And you give yourself away
And you give yourself away
And you give and you give
And you give yourself away

With or without you
With or without you
I can’t live
With or without you

With or without you
With or without you
I can’t live
With or without you
With or without you

29.11.2011

Ziua de ieri o sa-mi ramana mult timp in minte. 

21.12.2011

Imi pare ca a trecut mai mult timp. Si totusi, sunt doar trei ani. Doar… zambesc in coltul gurii, doar trei ani. Imi par mai multi. Trei ani de cand am terminat tratamentul de chimioterapie.

Imi pare ca sunt mai multi. Acu, daca am implinit 34… poate o sa scap definitiv. Pana la urma, nu imi mai este frica de boala. Fie ca am invins-o definitiv sau nu, nu imi mai este teama. Nu mai visez zilele si noptile ca o sa ma loveasca, ca o sa ma tranteasca si tarasca. Ma simt inviat. Da, ma simt inviat! Simt ca traiesc. Ca-mi traiesc propria existenta, propriul destin.

Sunt gandurile mele, simple, scrise ca pentru mine. In definitiv, sunt ale mele.

Acum trei ani si ceva am gandit ca leucemia mi-a facut bine. M-a facut bine. Boala ca sansa. Am primit un mesaj si cu noroc si sustinere l-am descifrat la timp.

E bine.

03.01.2012

Ma intreb daca, in urmatoarea viata o sa-mi amintesc, macar putin, de aceasta.

24.01.2012

08.02.2012

l-am gasit intamplator. Interesant

13.03.2012

Acum trei saptamani am fost la controlul periodic. Trebuie sa repet analizele, la sfarsitul lunii, inceputul lunii viitoare. Posibil ca numarul mai mare de limfocite sa fie din cauza unei raceli. Habar n-am. Nu ma prea gandesc la rau. Sper sa fie toate bune. Vorba Ioanei, la cat fug, nu ma poate prinde nimic, nici macar boala.

20.03.2012

Ieri am sarbatorit (pe drum inspre si dinspre Bucuresti) 4 ani de la aflarea diagnosticului, diagnosticul care mi-a schimbat in bine viata. Vorba domnului doctor, la cat mai multe aniversari.

09.04.2012

Acum nu multa vreme am avut sansa sa merg, aproape o saptamana, la Barcelona, cu treaba de la munca. Sincer a fost si treaba, dar a fost aproape ca intr-o vacanta. E un oras de vizitat, de vazut, de simtit.

Vreme ideala, soare, fara pic de nor, douazeci ce ceva de grade. Frumos. Mancarea extraordinara: peste all day long, fructe de mare, vin. Intr-o zi, cand am vazut marea, mi-am amintit a nu stiu cata oara ca sunt un mare norocos, ca sunt bine.

19.04.2012

Ieri am aflat ca dl. dr. Cucuianu este noul sef al sectiei de Hematologie.

Maine (vineri) voi merge la control. Duminica ar trebui sa ma intorc in Cluj, pentru semi-maraton. Nu stiu daca voi merge, ma doare soldul drept destul de tare. Luni ma voi intoarce sigur la Cluj, cu Mara la un control pediatric. Ce sa mai… declar oficial deschise “zilele Clujului”…

24.04.2012

3 x Cluj in 4 zile.

1st. 20.04. Vineri. Zi de hematologie, cel putin prima parte. Analizele bune. Toate, si hemoleucograma, tabloul si biochimia. Ce mai… lux! D-nul dr. Cucuianu mi-a propus o colaborare mai stransa cu Ljubomir pentru a “ma folosi” ca “poveste” (de succes ) in asociatiile pacientilor de leucemie.

2nd. 22.04. Duminica. Semimaraton, de dimineata. Apoi Shanghai pe Turzii si Iulius.

3rd. 23.04. Luni. Treziti de dimineata, am luat-o pe Mara si ne-am dus iar inspre Cluj. Pediatrie 3. Analize de tot felul. Rezultatul? E sanatoasa tun. Printre vizitele la spital pentru diverse controale si investigatii – Iulius. A fost o cuminte si o ascultatoare.

concluzie: Mission Accomplished.

07.05.2012

Ce a insemnat, totusi, leucemia pentru mine?

M-am tot gandit si razgandit…

Foarte mult. Oricum as suci lucrurile si oricat as incerca sa le inmoi, mult. Sansa unei resetari. Sansa de a vedea lucrurile altfel. De a ma regasi pe mine, renascut.

Acum patru ani incepeam sa inteleg ceea ce mi se intampla. Am avut sansa de a supravietui dupa un tratament care de multe ori a fost chinuitor si degradant.

Acum patru ani aveam picioarele strafulgerate de durerea unor vene obturate si abia mergeam de colo – colo cand mai bine cand mai rau. Acum am cateva unii negre si dureri foarte suportabile de picioare din cauza kilometrilor pe care ii alerg zilnic.

Orice s-ar intampla in final, datorez enorm acestei experiente. Nu stiu daca bolii pur si simplu (desi da, si ei) dar a tot ceea ce s-a nascut dupa.

Sunt altul, asta e sigur. O versiune imbunatatita a mea.

Ajunge.

21.05.2012

http://balsan.ro/2012/05/21/zvac/

31.05.2012

Ieri mi-am amintit de Emanuel. Cum m-a chemat el la Cluj mai repede, pe motiv ca doar eu il fac sa rada, ca e trist acolo fara mine. Cum s-a stins el intr-o zi de marti, 25 noiembrie… cum tipa maica’sa pe hol… Dumnezeu sa-l ierte!

Sunt bine… doar ca in rastimpuri imi aduc aminte de ei, de ei toti.