ganduri

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3).

Sunt fericiti cei care si daca au ceva… raman in duh, saraci. Fericiti sunt cei care nu se ataseaza de a avea. La fel, pot fi unii saraci, neavuti, care tot timpul vizeaza la achizitii. Acestia din urma sunt saraci in practica dar bogati in duh, adica dupa mintea lor ala este scopul. Invers, cel care bogat fiind ramane cu inima smerita, nu se ataseaza, nu se considera identic, nu se identifica cu averea lui, cu posesiunile lui, acela in duh ramane sarac.

Asta ni se cere, ca orice ne da Dumnezeu sub beneficiul lui “a avea” sa nu ne impurifice sufletul si sa ramanem in duh cum eram cand nu aveam.

Fericiti cei saraci cu duhul nu inseamna fericiti cei prosti, cei care nu prea pricep. Dimpotriva, cei care nu pricep, care nu au mintea deschisa sunt o sursa a raului, sunt o poarta de intrare a raului in lume.

Andrei Plesu

—————————————————————————————————————-

Pacatul impotriva Duhului Sfant. Cel mai mare dintre pacate pentru care nu te iarta nimeni. Te iarta daca hulesti impotriva lui Isus, impotriva lui Dumnezeu Tatal, dar impotriva Duhului Sfant nu.

Pacatul impotriva Duhului Sfant are doua versiuni: prea multa speranta sau prea multa disperare. Prea multa speranta… domle, pot face orice ca ma iarta Dumnezeu pana la urma. Prea multa disperare… orice as face tot rau e!

Pacatul asta e un pacat zilnic, ne izbim mereu de tentatia de a fi ingaduitori, intai, cu noi insine. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insusi ar trebui sa insemne pe cat esti de ingaduitor cu tine insuti, fi si cu aproapele.

Parerea noastra despre noi insine, in general, e pozitiva. Daca am reusi sa transferam acest tip de ingaduinta si asupra celorlalti atunci cand vrem sa-i judecam am fi respectosi cu indemnul hristic.

Andrei Plesu

————————————————————————————————–

Dacă se poate imagina o fiinţă decât care ceva mai mare nu poate fi imaginat, atunci această fiinţă există cu necesitate, iar ea este Dumnezeu.

Kurt Gödel

————————————————————————————————–

Existența lui Dumnezeu ține exclusiv de credință. Iar pentru cei care și-o asumă și o trăiesc, credința devine, încetul cu încetul, „vederea” lui Dumnezeu. „Este primul pas în viața duhovnicească” și este „binele concentrat,” ne învață părintele Stăniloaie. „Este prin fire începutul virtuților,” afirmă și Maxim Mărturisitorul. „Toate îi sunt cu putință celui care crede.” (Marcu, 9:23)