Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

E una dintre poeziile lui Marin Sorescu, Boala, pe care am descoperit-o in salonul 12 al Hematologiei din Cluj. Acum aproape 7 ani am intalnit o figura biblica. L-am asociat imediat cu Luca Evanghelistul, care era pentru apropiati, la fel ca dl. Cucuianu, “prietenul nostru drag, doctorul”.
Asa dupa cum exista eroul necunoscut cred ca exista si prietenul  necunoscut.
Pentru mine a fost din prima clipa si va ramane pentru totdeauna prietenul
necunoscut care m-a salvat. In ultimele 24 de ore, de cand am aflat socat vestea disparitiei salvatorului meu nu m-am gandit decat la neputinta de a-i intoarce favorul.

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

Dumnezeu Sa-l Ierte si Sa-l Odihneasca in Pace!